Amenzi de peste 310.000 de lei în urma controalelor privind desfăşurarea transporturilor în regim „Taxi”

Peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei, au fost aplicate de poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră în prima jumătate a anului, în urma controalelor privind legalitatea desfăşurării transporturilor în regim "Taxi" şi "în regim de închiriere" în zona aeroporturilor din România, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Economica.net - D, 14 iul. 2019, 12:48
Amenzi de peste 310.000 de lei în urma controalelor privind desfăşurarea transporturilor în regim

„Au fost desfăşurate 125 de acţiuni punctuale, la care au participat 182 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, 422 de poliţişti rutieri, 34 de specialişti din cadrul Registrului Auto Român şi 29 de jandarmi. Poliţiştii au legitimat 2.862 de persoane şi au verificat 2.617 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, din totalul sancţiunilor, 244 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 758 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 30 la alte acte normative.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...