CFR SA: Podul Constanţa intră de luni în reparaţii. Se va lucra doar în cursul nopţii

Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa - podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa, la km 4+327 - încep luni, 15 iulie, şi se vor desfăşura doar în cursul nopţii, în intervalul orar 22:00 - 5:00, informează CFR SA.
Economica.net - lun, 15 iul. 2019, 03:46
CFR SA: Podul Constanţa intră de luni în reparaţii. Se va lucra doar în cursul nopţii

Potrivit informaţiilor companiei, valoarea contractului este de 3,491 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de opt luni, proiectare şi execuţie lucrări.

„Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureştii Noi şi vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22:00 – 5:00, fără închiderea totală a circulaţiei autovehiculelor pe Calea Griviţei, în permanenţă fiind deschisă o bandă cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe sensul unde se desfăşoară lucrările. Menţionăm faptul că, şi în etapa în care lucrarea va implica restricţii pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura în continuare tot pe câte o bandă de circulaţie, cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe fiecare sens”, se menţionează într-un comunicat al CFR SA.

Deoarece acest pod feroviar reprezintă un obiectiv de utilitate publică având o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul şi cu autorităţile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră, precizează sursa.

CFR SA recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Firma care va executa lucrările este Infra Systemproiect SRL.

Atribuirea contractului a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitaţia publică lansată nu au fost depuse oferte. Procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare a fost organizată în baza art. 117, alin. 1, lit. a din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare deoarece, în urma publicării în SEAP a anunţului de participare CN1010526/05.04.2019, nu a fost depusă nicio ofertă.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai funcționează la capacitate, România exportă masiv energie
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai ...
Consumul de energie electrică din rețea a ajuns la un nivel extrem de redus duminică după-amiază, prima zi de Paște și o zi cu mult soare în România. Consumul este foarte aproape de nivelul......
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei a criticat duminică pachetul de măsuri anunţat de China pentru consolidarea legăturilor cu insula ...
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Guvernul austriac a dat duminică vina pe "birocraţia nesfârşită" a UE pentru întârzierea aprobării unei norme comune ...
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de semnarea unui acord care să îi permită să se aprovizioneze cu petrol din Kazahstan, a declarat ...