Profitul după taxe al Bank of Cyprus în România a scăzut anul trecut cu 34%

Profitul după taxe al Bank of Cyprus în România a scăzut cu 34% anul trecut, de la 9 milioane de euro în 2010 la 5,9 milioane de euro, ca urmare a declinului veniturilor nete din dobânzi, a anunţat, marţi, grupul financiar cipriot, care deţine banca.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 18:04
Profitul după taxe al Bank of Cyprus în România a scăzut anul trecut cu 34%

Provizioanele băncii în România au avansat de la 8,2 milioane de euro în 2010 la 8,5 milioane de euro, se arată în raportul financiar al grupului.

Profitul înainte de provizioane a coborât de la 18,2 milioane de euro la 16,1 milioane de euro, în urma unui declin de 12,5% al veniturilor nete din dobânzi, de la 26,6 milioane de euro la 23,3 milioane de euro.

Soldul împrumuturilor diviziei româneşti a coborât cu 6% anul trecut, de la 625 milioane de euro la sfârşitul anului 2010 la 586 milioane de euro în decembrie.

Depozitele au crescut în intervalul analizat cu 32%, de la 153 milioane de euro la 202 milioane de euro.

La nivel de grup, Bank of Cyprus a avut o pierdere de un miliard de euro, faţă de un profit de 306 milioane de euro în anul anterior. Rezultatul de anul trecut a fost afectat de costuri de 1,3 miliarde de euro estimate pentru participarea băncii la programul de reducere a datoriilor statului elen către sectorul privat. Fără acest impact, profitul după taxe al grupului a crescut uşor, de la 306 milioane de euro în 2010 la 312 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...