Ministerul Energiei: România se implică în dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze naturale

Guvernul României a aprobat miercuri un Memorandum de Înţelegere între Ministerul Energiei, compania Transgaz şi Consiliul Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze privind potenţialul de cooperare în utilizarea infrastructurii de transport gaze oferită de Interconectorul România-Bulgaria şi conducta Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) în etapele viitoare de extindere a Coridorului Sudic de gaze în Balcani şi Europa Centrală.
Economica.net - mie, 17 iul. 2019, 13:39
Ministerul Energiei: România se implică în dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze naturale

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis, miercuri, AGERPRES, interconectorul dintre România şi Bulgaria şi proiectul BRUA vor asigura posibilitatea integrării surselor de gaze naturale din bazinul Caspic, Mediteraneean, din zona Orientului Mijlociu sau a Asiei Centrale, cu pieţele din centrul şi vestul Europei.

La finalizare, BRUA va avea o capacitate de transport spre Ungaria de 4,4 miliarde metri cubi pe an, respectiv 1,5 miliarde de metri cubi pe an spre Bulgaria.

La ultima participare a României la Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de gaze, în februarie 2019, România şi-a manifestat interesul de a se implica în mod concret în dezvoltarea proiectului Coridorului Sudic, prin adăugarea de noi elemente de infrastructură care să dezvolte interconectivitatea energetică.

„Acest Memorandum este un element central al intenţiilor României de a fi activă în contextul energetic regional şi european. Această iniţiativă deschide pe de-o parte accesul ţării noastre şi al Europei la resursele de gaze din zona Caspică, iar, pe de altă parte, include BRUA într-un sistem de transport care leagă Asia Centrală de inima Europei”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...