Cine deţine Luna? Pot persoanele fizice să devină proprietari de terenuri pe Lună, la 50 de ani de la aselenizare?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Astfel, în 1967 a apărut Tratatul Spațiului, care a fost ratificat de 62 de țări, iar în conformitate cu  articolul II din tratat, „spațiul cosmic, inclusiv luna și alte corpuri cerești, nu este supus aproprierii naționale prin pretenția suveranității, prin folosire sau ocupație sau prin orice alt mijloc”.

12 ani mai târziu a apărut o nouă înțelegere, Tratatul Lunii, care prevedea interzicerea proprietății private pe Lună. Dar, SUA, singura țară care a ajuns pe Lună, nu l-a ratificat, deși tratatul a intrat în vigoare, semnat de 13 țări, niciuna putere spațială.

Cu toate astea, lumea e plină de naivi, sau nebuni, dornici să dețină o hârtie care le dovedește proprietatea, iar profitorii nu au întârziat să apară. Cel mai cunoscut e americanul Dennis Hope, care deține ceea ce se numește Ambasada Lunară, și susține că a vândut 500 de milioane de hectare pe Lună, împărțite în parcele cam de dimensiunea unui teren de fotbal pentru care s-au plătit între 16 și 20 de dolari.

Cumpăratorii pot alege orice zonă de pe Lună, mai puțin Marea Liniștii și locurile unde au aterizat modulele lunare trimise de americani.

Mai mult, Dennis Hope a scris ONU și i-a anunțat că va vinde titluri de proprietate lunare. Iar în lipsa unui răspuns al ONU, americanul a luat tăcerea drept consimțământ și și-a continuat originala activitate de intermediere imobiliară. 

Evident, americanul vinde nimic, iar unii oameni sunt dispuși să plătească pentru el, din diferite motive, mai ales că prețul e modic, și la o adică poate deveni un cadou original. Dar, întrebarea rămâne. Cine e proprietarul Lunii?

Poate națiunile Pământului? 

Ideal, titlul ar fi recunoscut de un acord internațional pe care toate sau majoritatea națiunilor îl vor susține. Deși, tratatul Lunii din 1979 a fost un eșec, nu există nici un motiv ca puterile spațiale să nu se pună de acord asupra unui nou tratat care recunoaște drepturile de proprietate.

Și de aici e treaba capitalismului să regleze lucrurile. Dacă poate.