Elcen a vândut cantităţi însemnate de electricitate cu livrare la iarnă

Electrocentrale Bucureşti a încheiat, într-o singură zi, nu mai puţin de 11 contracte de vânzare de energie electrică cu livrare în iarma următoare, prin intermediul pieţei contractelor bilaterale-licitaţie extinsă (PCCB-LE) a OPCOM, potrivit datelor de pe platformă.
Mihai Nicuţ - lun, 22 iul. 2019, 18:20
Elcen a vândut cantităţi însemnate de electricitate cu livrare la iarnă

Compania a vândut pachete de energie cu livrare în bandă, în perioada 1 noiembrie 2019 (majoritatea, pentru altele livrarea începe la 1 decembrie)-31 martie 2020. Elcen a vândut fie pachete de 5 MW, fie de 10, iar cumpărătorii au fost atât actorii mari din piaţă (Enel, CEZ), cât şi furnizori mai mici şi traderi: Next Energy, EFT, Aderro G.P Energy.

Preţurile au variat între 302 şi 307 lei/MWh, preţuri destul de mari comparativ cu cele din trecut. În total, Elcen a contractat în acea zi, 19 iulie, circa 273 GWh de energie electrică, pe care îi va livra iarna viitoare. Dacă socotim acel preţ minim, de 302 lei, producătorul de energie electrică şi termică din Bucureşti va încasa doar din aceste contracte peste 82 de milioane de lei.

Tot săptămâna trecută, Elcen a mai contractat, în data de 16 iulie, energie în bandă, cu livrare de-a lungul întregului an 2020. Patru pachete, de 5 şi 10 MW, în total alţi 263 GWh de energie electrică.

Elcen a produs, în 2018, circa 2,6 TWh de energie electrică, ceea ce înseamnă că, grosier, doar în aceste două zile, a contractat cam o cincime din producţia sa (e adevărat însă că 2018 a fost un an mai slab).

Citeşte şi:

Nou plan de reorganizare la Elcen. Ce se va întâmpla dacă Primăria Capitalei nu se înţelege nici acum cu Guvernul

Elctrocentrale Bucureşti este cel mai mare producător de energie electrică în cogenerare din ţară şi furnizorul de energie termică al Capitalei, producând simultan energie electrică şi termică în cele patru centrale din Bucureşti (Sud, Vest, Grozăveşti şi Progresu).

În acest an, ca urmare a OUG 114/2018, compania primeşte gaze de la Romgaz, la preţ plafonat de ANRE (68 de lei/MWh), pentru producţia de energie termică destinată consumului populaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan în alocuţiunea susţinută la......
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu ...
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...