Autostrada Comarnic – Braşov: condiţia obligatorie pentru constructorii care vor face şoseaua de mare viteză din Valea Prahovei

Autostrada Comarnic – Braşov va fi construită de o asociere de firme cu acces la informaţii clasificate, au spus pentru ECONOMICA.NET surse avizate. Şoseaua rapidă peste Carpaţi ar urma să fie declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT, potrivit premierului Viorica Dăncilă.
Anemona Andone - J, 25 iul. 2019, 19:05
Autostrada Comarnic – Braşov: condiţia obligatorie pentru constructorii care vor face şoseaua de mare viteză din Valea Prahovei

Când era gata să bată palma cu asocierea turco –chineză CCCC – Makyol pentru construcţia prin parteneriat public – privat a Autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov, Guvernul s-a răzgândit.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Ploieşti, că pentru a începe mai repede lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, aceasta va fi scoasă din parteneriat public – privat şi va fi declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT.

„Soluţia este ca această autostradă să devină de importanţă naţională, astfel încât să începem construcţia cât mai repede, din fonduri guvernamentale„, a spus ea.

Secretele din Valea Prahovei rămân în Valea Prahovei

Dacă va trece de CSAT, noua autostradă peste Carpaţi ar urma să fie construită prin încredinţare directă şi nu prin licitaţie publică.

Sursele noastre apreciază că, cel mai probabil, şoseaua de mare viteză va fi construită de un consorţiu format în principal din firme româneşti, „verificate şi avizate”. 

Mai exact, aceste firme trebuie să aibă personal cu autorizaţie de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Adică certificat de securitate sau autorizaţie de acces la informaţii clasificate.

Motivul? Pe Valea Prahovei s-ar putea afla zone delicate, de importanţă strategică, explică sursele noastre. 

Potrivit lor, pentru că viitoarea autostradă din munţi va avea multe tuneluri, din asociere va face parte şi un constructor specializat în tuneluri, cel mai probabil unul european.

Amintim că lucrările de construcţie la lotul 5 din Autostrada Comarnic – Braşov au început anul acesta, pe 20 mai, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Transporturilor Răzvan Cuc.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) a fost semnat în toamna lui 2017 cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, pentru suma de 118 milioane de lei.

Acest sector de autostradă trebuie finalizat până în aprilie 2020, conform datelor de pe site-ul CNAIR.

Râmâne de văzut cine va face parte din consorţiul misterios care va construi şi celelalte sectoare ale autostrăzii din Valea Prahovei.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...