Cum îţi alegi bicicleta ideală pentru tine

Considerată până nu demult un obiect ideal pentru activitățile recreeative sau pentru a face mai interesante drumețiile montante, bicicleta a devenit în zilele noastre un mijloc de transport utilizat chiar și în marile orașe. Nici nu este de mirare, având în  vedere că, folosind-o, te poți strecura cu ușurință printre mulțimea de mașini din trafic. Indiferent dacă alegi bicicleta pentru a te plimba sau din considerente mai practice, în defavoarea mașinii, e important să faci cea mai potrivită alegere. Urmărește sfaturile din micul nostru ghid și investește în bicicleta potrivită nevoilor tale.
Economica.net - D, 28 iul. 2019, 06:36
Cum îţi alegi bicicleta ideală pentru tine

Ia în calcul scopul în care vei utiliza bicicleta

Prima bicicletă a fost inventată în anul 1818, purta denumirea de ”mașină de alergat” și nu avea pedale. De atunci și până în prezent, au apărut o mulțime de tipuri de biciclete, care mai de care mai moderne. Astfel, înainte de a achiziționa una pentru tine, îți recomandăm să iei în calcul scopul în  care dorești să o utilizezi.

Bicicleta de munte

O bicicletă de munte trebuie să aibă cadru rigid sau cu suspensie și o furcă cu amortizor, acestea permițând un control mult mai bun pe suprafețele denivelate. De asemenea, poți opta pentru o bicicletă cu frâne hidraulice pe disc, net superioare celor mecanice sau V-Brake-urilor. Toate aceste caracteristici îți vor asigura confortul și securitatea în timpul deplasărilor pe munte.

Bicicleta de trekking

Dacă adori plimbările pe drumurile de pădure, bicicleta de trekking este perfectă pentru tine. Un astfel de model îmbină proprietățile bicicletelor de oraș cu cele de munte și oferă performanțe optime pe suprafețe ușor accidentate.

Bicicleta de oraș

Bicicleta de oraș are anvelopele subțiri, ideale pentru zonele asfaltate și un sistem de transmisie cu 2 sau 3 foi, cu mai mulți dinți decât ale unui model potrivit pentru munte. Atenție la greutatea bicicletei, mai ales dacă trebuie să o ridici pe scări, către etajele superioare. Recomandăm modelele cu cadru din oțel sau aluminiu, care sunt foarte durabile.

Cursiera (bicicleta de șosea)

Cursierele sau bicicletele de șosea sunt foarte utile dacă obișnuiești să parcurgi distanțe îndelungate cu scopul de a te antrena. De asemenea, o cursieră este foarte potrivită și pentru a călători pe șoselele care te poartă spre diverse destinații turistice. Dacă ești începător, o cursieră cu cadru de aluminiu este ideală. Bicicletele de șosea realizate din carbon sunt mai scumpe și mai puțin rezistente, motiv pentru care sfatul nostru este să fii atent dacă optezi pentru un astfel de model.

Cât ar trebui să cheltui pe o bicicletă?

Bicicleta ar trebui să fie o investiție realizată în acord cu nevoile tale, dar și cu bugetul pe care îl ai la dispoziție pentru această achiziție. Ca atare, e foarte important să știi cât ar trebui să cheltui pe o bicicletă, pentru a avea siguranța că ai făcut o alegere rezonabilă.

 

De exemplu, dacă îți dorești o bicicletă de șosea dar ți-ai descoperit de curând pasiunea pentru astfel de călătorii, atunci nu te orienta către modelele foarte scumpe. Având în vedere că este necesară o perioadă de acomodare deoarece poziția pe cursiere nu este tocmai confortabilă, vei putea începe cu o bicicletă care nu este tocmai high-end.

 

Ca regulă generală, bicicletele care costă mai puțin de 1.000 de lei sunt, de cele mai multe ori, grele, au componente nefuncționale și nu oferă o performanță uimitoare. Cele care nu depășesc pragul de 2.000-3.000 de lei sunt cele potrive pentru a fi utilizate în scop recreațional, iar cele care se apropie sau depășesc suma de 4.000-5.000 de lei sunt, deja, produse dedicate profesioniștilor, cu dotări avansate pentru performanțe crescute.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din......
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neaşteptat miercuri în urma unei ...
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din 2026 (date INS)
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din ...