Şeful Enel România va conduce PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia

Inginerul Georgios Stassis, în prezent directorul general al Enel Romania, a fost propus pentru a prelua conducerea Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie de electricitate din Grecia, a anunţat luni agenţia naţională elenă de presă, citată de Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 30 iul. 2019, 13:39
Şeful Enel România va conduce PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia

Stassis a fost nominalizat de Ministerul Energiei pentru a-i succeda fostului director general al PPC, Manolis Panagiotakis, care a demisionat la câteva zile după schimbarea Guvernului de la Atena, luna aceasta.

Ministrul elen al Energiei, Kostis Hatzidakis, a afirmat că nominalizarea lui Georgios Stassis va fi discutată la viitoare întâlnire a acţionarilor PPC.

Noul director va implementa planul noului Guvern de a efectua o revizuire generală a companiei, care înregistrează pierderi şi are facturi neplătite de peste 2,4 miliarde de euro de la consumatorii care nu au mai putut plăti în timpul crizei datoriilor cu care s-a confruntat ţara.

Planul include vânzarea de acţiuni la reţeaua de distribuţie de joasă tensiune şi o schemă de plecări voluntare.

De asemenea, Grecia vrea să renegocieze acordul cu creditorii internaţionali privind cota de piaţa la care trebuie să renunţe PPC pentru a ajuta la deschiderea sectorului.

Conform acordului, PPC trebuie să-şi reducă cota de piaţa de retail la 50% până la finalul anului, de la 70% în prezent.

„Suntem foarte bucuroşi de nominalizarea lui Georgios Stassis, întrucât aceasta reprezintă o oportunitate profesională deosebită, pentru care îi urăm mult succes. Georgios a devenit Country Manager al Enel în România în luna februarie a anului 2016, după ce a condus cu mult succes dezvoltarea Enel Green Power în Grecia. În mandatul sau, companiile de furnizare ale Enel în România au obţinut rezultate semnificative, devenind cei mai mari furnizori de electricitate pe piaţa concurenţială, în timp ce operatorii noştri de distribuţie au menţinut un nivel înalt al investiţiilor, au instalat peste 500.000 de contoare inteligente, cel mai mare număr instalat de vreun operator de distribuţie, şi şi-au consolidat poziţia în topul companiilor de distribuţie, ca lideri ai calităţii serviciilor. De asemenea, a fost lansată compania Enel X România şi planul său de investiţii în domeniul mobilităţii electrice, iar Enel Green Power România şi-a îmbunătăţit performanţa operaţională, livrând energie care acoperă circa 2% din consumul final de electricitate din România”, afirmă reprezentanţii Enel România într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acestora, Stassis va rămâne în funcţie până la jumătatea lunii septembrie, pentru a asigura transferul activităţilor către viitorul country manager.

„În aşteptarea confirmării numirii domnului Stassis, el va rămâne în funcţie până la jumătatea lunii septembrie pentru a asigura transferul responsabilităţilor către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunţat în curând”, se menţionează în comunicat.

Enel, controlată de statul italian, deţine o participaţie majoritară în compania spaniolă de utilităţi Endesa şi investeşte în energia verde şi reţele, pentru a compensa criza din domeniul energiei convenţionale.

În România, Enel deţine 78% la E-Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 128.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 15 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%) şi vând aproximativ 10 TWh/an unui număr de circa trei milioane clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...