Alia Apartments, un alt proiect imobiliar de lux, şi-a cerut insolvenţa

Compania Alia Inmobiliaria, care a dezvoltat proiectul de lux Alia Apartments, situat într-o zonă foarte bună a Capitalei, şi-a cerut insolvenţa.
Andrada Ghira - mie, 22 feb. 2012, 13:47
Alia Apartments, un alt proiect imobiliar de lux, şi-a cerut insolvenţa

În luna ianuarie a acestui an, Alia Inmobiliaria a intrat sub incidenţa concordatului preventiv, după ce Tribunalul a admis cererea şi a numit compania Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Services IPURL conciliar provizoriu, acum compania şi-a cerut insolvenţa.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 21 februarie şi are ca termen de judecată data de 24 februarie.

Parte a grupului spaniol Alius, compania Alia Inmobiliaria a finalizat în 2010 proiectul de lux din zona Arcul de Triumf, care cuprinde 124 de apartamente în trei blocuri. Investiţia în proiect a fost de 50 de milioane de euro, din care 25 de milioane reprezintă finanţare de la UniCredit. Terenul a costat 10 milioane de euro şi a fost cumpărat în 2005. Preţurile medii de vânzare anunţate la finalizarea proiectului în octombrie 2010 au fost de 2.000 – 2.500 de euro pe metru pătrat. Atunci, oficialii companiei au anunţat că au vândut 45% din proiect. În prima jumătate a anului trecut compania a vândut 11 apartamente.

Contactată de RTV.NET, Tamara Marinescu, country manager al Alia Apartments nu a putut să ofere pentru moment detalii cu privire la această cerere. Poziţia companiei va publicată imediat ce va fi disponibilă.

Compania mai deţine două terenuri în Capitală şi dorea ca în 2011 sau 2012 să demareze alte proiecte. Unul dintre terenuri este situat în Floreasca şi se pretează pentru construcţia unui imobil cu suprafeţa de 50.000 mp, iar celălalt se află pe DN 1 şi se poate găzdui 48.000 mp construiţi.

Concordatul preventiv este o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori şi este un contract încheiat între debitor şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din valoarea creanţelor, prin care debitorul propune un plan de redresare a firmei sale şi de acoperire a creanţelor datorate, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii.

De la începutul acestui an, mai mulţi dezvoltatori şi-au cerut insolvenţa. La sfârşitul lunii ianuarie, Alpha Bank a depus o cerere de intrare în insolvenţă a companiei care a dezvoltat proiectul de lux Ibiza Sol şi unde are o expunere de 44 de milioane  de euro. Tot la sfârşitul lunii trecute, Tribunalul a admis şi cererea de intrare în insolvenţă a firmei care a dezvoltat proiectul Citadella Titan.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...