Antibiotice: profitul net a urcat cu 11%, la 22,3 milioane de lei, în primul semestru

Societatea Antibiotice Iaşi a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit brut de 24,923 milioane lei, mai mare cu 20% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, şi în profit net în valoare de 22,32 milioane lei, în creştere cu 11%, conform datelor remise joi Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - J, 08 aug. 2019, 06:55
Antibiotice: profitul net a urcat cu 11%, la 22,3 milioane de lei, în primul semestru

În primele şase luni valoarea vânzărilor companiei a fost de 167 milioane lei, în creştere cu 1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018.

Produsele cu prescripţie medicală au reprezentat 80,8% din totalul vânzărilor valorice (135 milioane lei), iar cele fără prescripţie medicală (OTC) 19,2% (32,1 milioane lei), în creştere cu 3,8%. Principalele clase terapeutice care au înregistrat creşteri valorice au fost: preparate dermatologice (+2,2 milioane lei), Sistem Nervos Central (+2,1 milioane lei), Sistem Cardiovascular (+0,7 milioane lei), Sistem Musculo-Scheletic (+0,7 milioane lei), Sistem Genito-urinar (+0,6 milioane lei) şi Sistem Respirator (+0,2 milioane lei).

În primul semestru al anului curent, Antibiotice SA şi-a menţinut poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice şi OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 15,7%. În topul medicamentelor fără prescripţie medicală şi suplimente alimentare (OTC), Antibiotice SA ocupă locul al 16-lea, dintr-un total de 221 companii.

Antibiotice şi-a planificat pentru 2019 o producţie de 583,8 milioane unităţi farmaceutice sub formă de comprimate, capsule, produse parenterale, produse topice (unguente, creme, geluri), supozitoare şi ovule, cu 58,8 milioane unităţi mai mare decât în 2018. În semestrul I producţia realizată s-a concretizat în 320 milioane unităţi farmaceutice, comparabil cu aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea producţiei fabricate pentru export (Nistatina şi produse finite) a reprezentat 28,6% din totalul valorii produselor fabricate pe platformă. Valoarea totală a producţiei a fost de 228 ,4 milioane lei.

Producătorul de medicamente şi-a programat pentru 2019 investiţii de 92,284 milioane lei, valoarea realizată la 30 iunie fiind de 17,947 milioane lei.

În ceea ce priveşte exporturile, în perioada ianuarie-iunie 2019, acestea au crescut cu 6,34 % comparativ cu primele şase luni din 2018.

„Au fost continuate principalele direcţii de dezvoltare din strategia Antibiotice SA pe pieţele internaţionale: Dezvoltarea prezenţei în teritoriile în care Antibiotice are reprezentanţă deschisă: Vietnam, Ucraina, Moldova, Serbia; Creşterea cotei de piaţă pe pieţele reglementate, în special pe piaţa SUA.; Dezvoltarea/consolidarea prezenţei societăţii pe pieţele actuale şi adaptarea portofoliului de produse la pieţe externe potenţiale în funcţie de specificul de consum local; Dezvoltarea de noi modele de afaceri şi de parteneriate pe pieţele externe, care să accelereze dezvoltarea companiei la nivel internaţional; Menţinerea poziţiei de lider mondial pentru substanţa activă Nistatina”, se menţionează în raportul remis BVB.

Principalele destinaţii ale produselor Antibiotice (Produse Finite şi Nistatina) în semestrul I 2019 au fost Asia (35%), America de Nord (20%) şi Europa (15%). Vânzările în aceste zone au reprezentat aproximativ 70% din vânzările realizate pe pieţele externe.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...