Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi: patru asocieri din China şi Turcia vor să construiască prin PPP şoseaua rapidă din Moldova

Investitorii nu şi-au pierdut interesul pentru proiectele prin parteneriat public – privat din România, în ciuda anunţului premierului Viorica privind scoaterea din PPP a proiectului fanion: Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov. Patru asocieri formate din firme din China şi Turcia au depus oferte pentru realizarea Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi, inclusiv asocierea care mai rămâsese în cursa pentru şoseaua de mare viteză din Valea Prahovei.
Anemona Andone - vin, 09 aug. 2019, 12:41
Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi: patru asocieri din China şi Turcia vor să construiască prin PPP şoseaua rapidă din Moldova

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a primit patru oferte pentru realizarea prin PPP a Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi, potrivit listei publicate joi în platforma de achiziţii publice SICAP.

Cele patru oferte provin de la:

  1. Asocierea ERG – SSB – PiMakina
  2. Asocierea CCCC – Makyol
  3. Ictas
  4. Asocierea CSCEC – CCECC

CNSP a publicat pe 30 mai anunţul pentru atribuirea contractului de realizare a Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi prin parteneriat public – privat.

Valoarea totală estimată a contractului este de un miliard de euro, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preţ, în care componenta tehnică are o pondere de 45%.

Pe 20 decembrie 2018 a fost publicat şi studiul de fundamentare pentru realizarea prin PPP a autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi. Conform acestui document, noua autostradă va costa 1,2 miliarde de euro, cu tot cu TVA şi va fi gata în patru ani.

Contractul se va derula pe o perioadă de 30 de ani, primii patru ani fiind pentru închidere financiară, proiectare şi execuţie, iar următorii 26 ani pentru operare.

În situaţia devansării lucrărilor perioadei de 48 luni aferentă lucrărilor de proiectare şi execuţie, partenerul privat va primi din partea partenerului public o primă de succesechivalentă cu ponderea într-un an a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind de 80 milioane euro/an. În situaţia întârzierii finalizării perioadei de proiectare şi execuţie, partenerul privat va plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind de 80 milioane euro.

De asemenea, realizarea prin PPP a autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi implică o plată anuală de disponibilitate pe perioada de operare de maximum 61 milioane euro (fără TVA). „Aceasta autostradă la implementare necesită o plată de disponibilitate pentru a putea fi fezabilă prin PPP”, se preciează în studiul de fundamentare.

Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi este a doua autostradă prin PPP lansată de Guvernul Viorica Dăncilă, după Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov. 

Pe 21 iulie, premierul Viorica Dăncilă a declarat însă la Ploieşti că, pentru a începe mai repede lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, aceasta va fi scoasă din parteneriat public – privat şi va fi declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT, urmând să fie finanţată cu bani de la buget.

Pe 30 iulie, Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov a fost declarată obiectiv strategic de interes naţional în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Pe 31 iulie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat includerea în rândul proiectelor de interes naţional şi a altor proiecte precum Autostrada Unirii, Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi sau Autostrada Sudului.

În aceste condiţii, este neclar de ce a continuat procedura prin PPP pentru autostrada din Moldova.

Mai mult, deşi a fost trecută prin CSAT, autostrada din Valea Prahovei apare ca fiind încă în desfăşurare prin PPP în platforma de achiziţii publice.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...