Romgaz e în negocieri cu mari companii din energie pentru noi concesiuni în Marea Neagră – directorul general al companiei

Producătorul naţional de gaze, Romgaz, se află în discuţii cu companii-gigant la nivel mondial din sectorul petrolier, alături de care analizează participarea la runda a XI-a de licitaţii pentru concesionarea de noi perimetre în Marea Neagră, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, într-o întâlnire cu presa.
Economica.net - lun, 19 aug. 2019, 10:50
Romgaz e în negocieri cu mari companii din energie pentru noi concesiuni în Marea Neagră - directorul general al companiei

El a fost întrebat de jurnalişti dacă Romgaz va participa la Runda a XI-a de licitaţii, iniţiată recent de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

„Pe onshore e clar că vom participa, dar pe offshore e mai greu de luat o decizie, pentru că nu avem know-how. Trebuie să fim atenţi, ca să ştim exact dacă merită să mergem şi cu cine mergem. Când vom lua o decizie, vom încerca să identificăm şi capabilităţi. Dacă vom participa pe offshore, va fi împreună cu cineva”, a susţinut Volintiru.

El a subliniat că discuţiile au început deja. Volintiru a refuzat să spună numele companiilor cu care negociază, precizând doar că este vorba de giganţi la nivel internaţional.

„Există nişte acorduri între noi şi nu pot da detalii”, a argumentat oficialul Romgaz.

Autoritatea Naţională de Resurse Minerale a anunţat, la finalul lunii iulie, că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial.

ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.

Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice.

După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.

Runda anterioară, Runda a X-a, a fost derulată în perioada 2009-2010, când ANRM a scos la licitaţie concesionarea a 30 de petrimetre petrolifere, din care 12 onshore şi 18 offshore.

Te-ar mai putea interesa și
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire față de nivelul de 10,85% din luna precedentă. Acest nivel a fost ușor sub......
Alegeri anticipate. Ce spune Bolojan
Alegeri anticipate. Ce spune Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a declarat că în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere între ...
SUA vor relua blocada asupra porturilor iraniene marţi la ora 20:00 GMT
SUA vor relua blocada asupra porturilor iraniene marţi la ora 20:00 GMT
SUA vor relua blocada porturilor iraniene marţi, la ora 20:00 GMT, a anunţat luni armata americană, în siajul deciziei ...
Parlamentul de la Budapesta a adoptat un amendament constituțional prin care-l poate destitui pe președintele Tamas Sulyok, un aliat al fostului premier Viktor Orban
Parlamentul de la Budapesta a adoptat un amendament constituțional prin care-l poate destitui pe președintele Tamas Sulyok, ...
Parlamentul ungar a adoptat luni un amendament constituţional vizând în special să pună capăt mandatului preşedintelui ...