„Autostrada Ford”: CNAIR a relansat azi la licitaţie tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat miercuri, 21 august, anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti. Valoarea estimată a contractului este de 909 milioane de lei, aceeaşi ca în cazul licitaţiei precedente, anulată din cauza contestaţiilor.
Anemona Andone - mie, 21 aug. 2019, 11:54

Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Termenul de depunere a ofertelor este 24 octombrie 2019, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Tronsonul 4 cu o lungime de 31,81 kilometri (km 89+300 – km 121+115), va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt si Argeș și intersecția cu Autostrada 1 București – Pitești și va tranzita localitățile Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni, Oarja.

La licitaţia precedentă pentru tronsonul 4 din DX Craiova – Piteşti, CNAIR primise şapte oferte. Cea mai bună ofertă, de 659 milioane de lei (72% din valoarea estimată), aparţinea italienilor de la Impresa Pizzarotti, potrivit unor date publicate pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructură (foto jos).

Dar, în urma contestaţiilor unui constructor care nu depusese ofertă, precedenta licitaţie, organizată în baza Ordinului 600 al ministrului Transporturilor, a fost anulată în instanţă.

Rămâne de văzut cine se va mai înscrie acum în cursa pentru ultimul tronson al şoselei de mare viteză, cerută şi de producătorul auto american Ford, cu uzină la Craiova.

Amintim că tronsonul 1 al DX Craiova – Piteşti este construit de către italienii de la Tirrena Scavi, iar tronsonul 2, cu două loturi, de către firmele lui Dorinel Umbrărescu. Urmează să fie relansat la licitaţie şi tronsonul 3 al primului drum expres din România.

Întregul proiect are o lungime de aproximativ 121 km și o valoare estimată de 3,77 miliarde de lei, fără TVA și va fi finanțat din fonduri europene prin POIM 2014-2020.

Drumul Expres Craiova – Pitești va avea 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens) și va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...