Ferdinand Piech, cel care a modernizat Volkswagen, fost preşedinte şi director general al gigantului german, a murit la 82 de ani

Ferdinand Piech, fost preşedinte şi director general al Volkswagen, care a transformat constructorul auto german dintr-un producător regional într-un conglomerat global, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, potrivit publicaţiei Bild, citată de Reuters citat de News.ro.
Economica.net - mar, 27 aug. 2019, 06:58
Ferdinand Piech, cel care a modernizat Volkswagen, fost preşedinte şi director general al gigantului german, a murit la 82 de ani

Piech a murit duminică la Rosenheim, Bavaria, scrie News.ro.

Un reprezentant al familiilor Piech şi Porsche, care deţin încă o majoritate de control la grupul Volkswagen prin intermediul companiei holding Porsche SE, nu a putut fi contactat şi nici reprezentanţii Volkswagen.

Piech este un nepot al lui Ferdinand Porsche, designerul emblematicelor automobile sport şi membru al clanurilor Porsche şi Piech.

Un inginer strălucit, Piech a redresat VW mizând pe tehnica construcţiei modulare, prin folosirea de subansamble comune între diferitele branduri ale imperiului VW.

Sub conducerea lui Piech, VW a adăugat la brandurile sale de serie mărci de lux care generează marje mari de profit, cumpărând într-un singur an Bentley, Bugatti şi Lamborghini.

În prezent, grupul Volkswagen include mărcile Seat, Skoda, Bentley, Audi, Porsche şi Ducati, pe lângă mărcile de camioane MAN şi Scania.

Piech era recunoscut pentru abilitatea de a-şi depăşi rivalii prin tactici ferme de management şi prin atacarea propriilor manageri şi membri ai familiei.

”Nu este posibil să aduci o companie la vârf concentrându-te pe cel mai ridicat nivel de armonie”, a afirmat Piech în autobiografia sa.

Te-ar mai putea interesa și
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând "să creeze tensiune în relaţiile din societăţile europene", a......
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...