Dansul unei mirese cu tatăl său a făcut senzaţie pe internet VIDEO

Dansul miresei cu tatăl ei a devenit o tradiţie a nunţilor moderne, în special în Statele Unite. Ashley Richmond a realizat un moment special alături de tatăl ei în aplauzele invitaţilor, care au avut parte de o surpriză.
Economica.net - vin, 04 nov. 2011, 07:42

După un început lent pe melodia „My Girl” a trupei Temptations, cei doi s-au dezlănţuit pe un mix format din nouă piese – de la hiturile din tinereţea bărbatului până la piesele preferate ale fiicei lui.

Potrivit dailymail.co.uk, Ashley şi tatăl ei au dansat diferit pe fiecare piesă, cei doi stârnind râsetele celor prezenţi la eveniment. În timpul dansului, mireasa zâmbeşte continuu, tatăl ei fiind foarte serios şi atent să nu greşească vreo mişcare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul de finanțare pentru Proiectul „Smart Grid” CARMEN, în calitate de......
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere de putere. Transelectrica a cerut plafonarea temporară a prețurilor, ANRE s-ar fi opus pe motiv că n-are temei legal. Nume cunoscute pe listă
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere ...
Transelectrica a publicat recent răspunsurile la unele solicitări care i-au fost adresate de Secretariatul General al Guvenului, ...