Autostrada Sibiu – Piteşti: la jumătatea lunii septembrie am putea avea câştigător pe secţiunea 5 – surse

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar putea desemna câştigătorul licitaţiei pentru secţiunea 5 din Autostrada Sibiu – Piteşti la jumătatea lunii viitoare, au spus pentru ECONOMICA.NET surse oficiale. Constructorul cu cele mai mari şanse de câştig este Astaldi, însă nu este exclus ca acesta să fie contestat de către alţi participanţi rămaşi în cursă.
Anemona Andone - mie, 28 aug. 2019, 19:15
Autostrada Sibiu – Piteşti: la jumătatea lunii septembrie am putea avea câştigător pe secţiunea 5 – surse

„Cam pe la jumătate lunii septembrie am putea avea un câştigător desemnat pe secţiunea 5”, au spus sursele noastre.

Dar, potrivit lor, nu este sigur că va fi semnat contractul cu firma declarată câştigătoare. „După ce se dă motivaţia instanţei (de la ultima contestaţie – n.r.) şi este declarat un câştigător, nu îi împiedică nimeni pe ceilalţi să conteste din nou rezultatul”, au explicat sursele noastre.

Amintim că italienii de la Astaldi (locul 2) au obţinut în instanţă excluderea din licitaţie a chinezilor (locul 1).

Pentru că acum au cea mai bună ofertă, italienii de la Astaldi ar putea fi desemnaţi câştigători. Rămâne de văzut ce reacţie vor avea următorii clasaţi, italienii de la Impresa Pizzarotti.

În octombrie 2017, CNAIR a primit opt oferte pentru secțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,83 miliarde de lei, fară TVA.

Secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Piteşti este amplasată în județul Argeș, are o lungime de 30,35 km. Traseul acesteia va începe în zona localităţii Curtea de Argeș și va continua paralel cu râul Argeș, până la actuala centură a Municipiului Pitești.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Pentru secţiunea 1, Sibiu – Boiţa, CNAIR a semnat contract cu austriecii de la Porr. Aceştia derulează în prezent activităţi de proiectare pe primul lot al celui mai important proiect rutier al României,

Pe secţiunile 2 şi 3, CNAIR urmează să contracteze servicii de foraje geotehnice, pentru a fi lansate apoi licitaţiile de proiectare şi execuţie.

În privinţa secţiunii 4, Tigveni – Curtea de Argeş, pe 29 august ar urma să se depună ofertele la licitaţia de proiectare şi execuţie.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost reclamaţi de cetăţeni – impactul OUG 84 din 2024 – exclusiv
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost ...
Aproape 2.000 de şoferi agresivi au fost sancţionaţi de Poliţia Rutieră ca urmare a reclamaţiilor făcute de cetăţenii, participanţi la trafic, care au văzut nemijlocit şi au înregistrat......
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Hong Kong a înregistrat duminică după-amiază cea mai ridicată temperatură de la începutul monitorizării datelor, ...
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea naturală
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea ...
Compania românească Lyset anunță o premieră locală în domeniul iluminatului de interior odată cu dezvoltarea unei ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 237,4 miliarde de lei, la finalul lunii iunie din 2026, ...