România a avut cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în luna iulie

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna iulie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, un avans de 0,6% în Uniunea Europeană (UE), şi o creştere de 0,2% în zona euro.
Economica.net - mar, 03 sept. 2019, 09:07
România a avut cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în luna iulie

În rândul statelor membre pe primul loc în ceea ce priveşte creşterea preţurilor s-a aflat România, unde preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,2%, în ritm anual, arată datele publicate, vineri, de Eurostat.

De la o lună la alta România a înregistrat o creştere a preţurilor producţiei industriale de 0,9%, fiind devansată doar de Cipru, unde preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 1,7%, Bulgaria (1,5%), Finlanda (1,4%), Grecia şi Suedia (ambele cu un avans de 1,2%).

În luna iulie 2019 comparativ cu iunie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) s-au majorat cu 4,2% în iulie 2019 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. Faţă de luna iunie 2019, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,7%.

INS: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 4,2%, în iulie

Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) s-au majorat cu 4,2% în iulie 2019 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit sursei citate, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,7%, faţă de luna iunie 2019.

La nivelul preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă există o creştere de 6,18% în iulie 2019 faţă de iulie 2018, iar, pentru piaţa externă, preţurile producţiei industriale au urcat cu 1,02%.

Pe marile grupe industriale, în iulie 2019 faţă de iulie 2018, statistica INS arată creşteri de preţuri în cazul industriei energetice (+9,12%), în industria bunurilor intermediare (+2,21%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,63%), în industria bunurilor de uz curent (+4,2%) şi în industria bunurilor de capital (+2,24%).

Pe secţiuni şi diviziuni CAEN, în iulie 2019 vs iulie 2018, în industria extractivă s-a consemnat o creştere a preţurilor cu 2,13%, în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 19,76%, în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare cu 4,52% şi în industria prelucrătoare cu 1,87%.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...