Grupul Rompetrol plănuiește dublarea capacității rafinăriei Petromidia, investiție de două miliarde de dolari

Conducerea grupului KazMunaiGas Internațional (KMGI-Rompetrol) a anunțat că studiază opțiunea dublării capaității de rafinare a Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, în contextul în care Kazahstanul își va crește semnificativ producția de țiței, iar cea mai mare parte a lui va ajunge în zona Mării Negre.
Mihai Nicuţ - J, 05 sept. 2019, 15:17
Grupul Rompetrol plănuiește dublarea capacității rafinăriei Petromidia, investiție de două miliarde de dolari

 “Studiem posibilitatea dublării capacității la Petromidia. Avem specialiștii, avem tehnologia, avem terenul”, a declarat Meraliev Saduokhas, chief operational officer al KMGI, la ceremonia aniversării a 40 de ani de rafinare la Petromidia.

Decizia finală nu a fost încă luată de boardul companiei naționale petrolere a Kazahstanului, KazMunaiGas, compania care deține grupul Rompetrol și care trebuie să aprobe investiția, dar oficialii KMGI au declarat că au obținut acordul de principiu al companiei-mamă pentru strategia de dezvoltare a grupului Rompetrol KMGI. O decizie finală referitoare la dublarea capactății va fi luată de KazMunayGas după ce KMGI-Rompetrol va prezenta analiza de cost a acestui proiect.

“Vorbind în termeni generici, costul este de un miliard de dolari pentru o capacitate de rafinare de un milion de tone, proiect nou greenfield. Dar aici avem mai mult un proiect brownfield, deci costurile vor fi cu cel puțin 50 la sută mai mici. Estimăm, grosier, un cost total de două miliarde de dolari” a declarat Alexey Golovin, chief legal and corporate affairs KMGI.

El a ținut însă să precizeze că decizia nu a fost încă luată.

Dacă va fi aprobată la această scară, investiția în dublarea capacității de rafinare a Petromidia va fi făcută prin Fondul de Investiții Româno-Kazah.

Capacitatea de rafinare a Petromidia a crescut constant în ultimii ani, ajungând la 5,9 milioane de tone în 2018, iar pentru anul acesta se estimează  cantitatate totală procesată de circa 6,1 milioane de tone. În cazul în care capacitatea se va dubla, cu cele circa 12 milioane de tone, Petromidia va deveni, de departe, cea mai mare rafinărie din zona Mării Negre. O posibilitate ce pare realistă, în contextul în care tot mai mult țiței din Kazahstan va ajunge în Marea Neagră, iar cea mai profitabilă soluție este nu să fie vândut, ci procesat pentru a se vinde apoi carburanți.

Producția de țiței a Kazahstanului va crește

„Producția de țiței va crește de la 90 de milioane tone în 2020 la 100 de milioane de tone în 2024. Producția va fi crescută pe fondul extinderii câmpurilor petrolifere de la Tengiz, Karachaganak și Kashagan și comisionarea câmpurilor petrolifere maritime”, a spus ministrul Economiei Naționale din Kazahstan, Ruslan Dalenov, care a prezentat luna trecută planul de dezvoltare socio-economică a țării pentru 2020 – 2024.

Anul trecut, statul caspic a produs 90,3 milioane de tone de petrol, iar pentru acest an este previzionată o ușoară scădere, la 89 de milioane de tone.

Țiţeiul kazah este transportat până în estul Mării Negre prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline), lungă de 1.500 km, ce face legatura între zăcămintele din vestul Kazahstanului – Marea Caspica (Tengiz, Kashagan), şi portul rusesc de la Marea Neagra Novorossiysk.

În 2018, peste 61 de milioane de tone de țiței au fost transportate prin această conductă, cu 11% mai mult (5 milioane de tone) față de anul precedent. Iar, din cele 61 de milioane de tone, mai mut de 54 de milioane au provenit din Kazahstan și mai puțin de 7 milioane din Rusia.

Iar, cum Kazahstanul va produce tot mai mult petrol, va fi crescută și capacitatea conductei, pentru a-l putea transporta. „În prezent, acționarii Consorțiului s-au gândit și au fost în general de acord să implementeze un Program de Modernizare extinsă a sistemului de conducte CPC”, a spus Nikolay Gorban, Director General al CPC JSC, luna trecută.

Acesta afirmă că, potrivit previziunilor, volumul de livrări de țiței din Kazakhstan pentru CPC va depăși capacitatea curentă a sistemului  de conducte, începând cu 2022. Ca atare, capacitatea de transport trebuie crescută, iar, în acest sens, acționarii CPC au aprobat un program de investiții de 600 de milioane de dolari, care se va finaliza în anul 2023. Odată terminate, aceste investiții vor permite transportul a 72,5 milioane de tone de țiței pe an, din Kazahstan către Marea Neagră.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...