Hidroelectrica, blocată să înceapă procedurile pentru achiziţia activelor CEZ, din cauza situaţiei politice

Blocajul în care a intrat cel mai mare producător de energie pe drumul de a încerca să cumpere o parte din activele pe care cehii de la CEZ le scot la vânzare se adânceşte: nici la a doua şedinţă AGA, reprogramată, nu s-a putut vota solicitarea companiei de a angaja avocaţi pentru a pregăti tranzacţia. Motivul: nu avem ministru care să semneze.
Economica.net - mar, 17 sept. 2019, 18:35
Hidroelectrica, blocată să înceapă procedurile pentru achiziţia activelor CEZ, din cauza situaţiei politice

Nici la şedinţa AGA Hidroelectrica de luni, care a fost reprogramată tot din această cauză după cea de vineri, nu s-a putut vota, pentru că nu a fost cvorumul necesar, spun surse apropiate situaţiei.

Hidroelectrica are doi acționari, statul român prin Ministerul Energiei, care deține 80%, și Fondul Proprietatea, cu 20%.
La fel ca şi vineri, nici luni nu s-a putut vota din lipsă de cvorum, din motivul pe care l-am scris AICI încă de acum câteva zile: nu a fost desemnat niciun reprezentant al Ministerului Energiei la ședința AGA, pentru că desemnarea se face de către ministrul Energiei, ori ministru al Energiei România nu are acum, în contextul în care Anton Anton a demisionat când formațiunea sa politică, ALDE, a ieșit de la guvernare, iar celelalte două propuneri de miniștri (Niculae Bădălău, doar interimar, și apoi Ion Cupă) au fost refuzate de președinte.

Surse apropiate situaţiei ne-au spus că Hidroelectrica va convoca o nouă şedinţă AGA abia după ce se va lămuri situaţia de la Miniser, deci nu se poate avansa un termen.

Acționarii companiei ar fi trebuit să voteze propunerea directoratului companiei de a se achiziționa servicii avocațiale de consultanță pentru achiziția activelor CEZ din România, deja scoase la vânzare, a unor pachete minoritare de acțiuni (sau active, încă nu este clar) pe care și Enel ar urma să le scoată la vânzare și a unor active ale UCM Reșița, companie care este un important furnizor al Hidroelectrica.

CEZ a anunțat că scoate la vânzare distribuția de energie electrică din Oltenia, parcul eolian din Dobrogea (circa 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa), firma de furnizare, care are 1,4 milioane de clienți, și microhidrocentralele din zona Reșița (patru la număr, 22 MW putere instalată).
CEZ a.s. a publicat anunțul de vânzare în data de 9 septembrie. Iată comunicatul emis de firma cehă cu acea ocazie:
„CEZ a.s. a lansat astazi o testare de piata cu privire la procesul de transfer al activelor din Romania.
Interesul confirmat in scris de catre potentialii investitori va fi urmat de o invitatie de a depune o oferta neangajanta. In Romania, CEZ a.s. vizeaza vanzarea a sapte companii si pastrarea celor cu activitati din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) si de trading. Acesti pasi sunt in conformitate cu noua strategie aprobata anterior de compania mama”, arată comunicatul.

„CEZ a inclus sapte companii romanesti in testarea de piata (Distributie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vanzare, TMK Hydroenergy Power si CEZ Romania). Potentialii investitorii isi pot exprima interesul atat pentru intregul grup de companii mentionate, cat si in mod individual pentru oricare dintre companii. Testarea interesului de piata este realizata in mod exclusiv pentru CEZ a.s. de catre banca de investitii Société Générale. Potentialii investitorii vor gasi instructiuni pentru trimiterea intentiilor pe site-ul web CEZ (www.cez.cz)”.

Oficialii Hidroelectrica au declarat în trecut că sunt interesați de activele scoase la vânzare de CEZ. Însă dacă, din acest motiv-nu există Ministru să semneze, se va întârzia procesul este posibil ca, la limită, Hidroelectrica să nu poată depune la timp oferta, totul fiind în funcție de cât timp așteaptă cehii ofertele.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...