Germania va aloca cel puţin 100 de miliarde euro pentru protecţia mediului (proiect)

Guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel intenţionează să adopte vineri un pachet de măsuri pentru protecţia mediului, cu o valoare de cel puţin 100 de miliarde euro până în 2030, potrivit unui proiect care ar urma să fie discutat joi şi din care AFP a obţinut o copie.
Economica.net - J, 19 sept. 2019, 15:13
Germania va aloca cel puţin 100 de miliarde euro pentru protecţia mediului (proiect)

O reuniune la vârf ar urma să înceapă joi după-amiaza în prezenţa Angelei Merkel. Partidele care formează coaliţia guvernamentală trebuie să ajungă la un acord pentru un vast pachet de măsuri. Întâlnirea este preconizată să se întindă până noaptea târziu urmând ca detaliile să fie anunţate vineri.

Germania, cea mai mare economie europeană, urmează să rateze în 2020 obiectivele în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, Berlinul s-a angajat ca până în anul 2030 să îşi reducă emisiile cu 55% comparativ cu nivelul din 1990.

Potrivit unui document intitulat „Programul pentru protecţia climei 2030”, din care AFP a obţinut o copie, coaliţia la putere în Germania preconizează investiţii „de ordinul sutelor de miliarde euro”, adică cel puţin 100 miliarde euro, pentru protecţia mediului până în 2030. Documentul subliniază că „investiţiile suplimentare în măsuri favorabile mediului vor susţine economia şi vor îmbunătăţi atractivitatea economică a Germaniei”.

Concret, Guvernul german ar urma să se pună de acord asupra unui set vast de măsuri destinate reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, construcţii, agricultură, industrie şi transporturi. Printre măsurile vizate se numără promovarea transporturilor publice şi a călătoriilor cu trenul, creşterea preţului călătoriilor cu avionul în Germania şi diverse subvenţii pentru dezvoltarea de automobile electrice sau pentru instalaţii de încălzire ecologice.

Cele două partide care formează coaliţia guvernamentală au opinii împărţite cu privirile la finanţarea acestor măsuri sau a mecanismelor potenţial nepopulare destinate să stimuleze gospodăriile şi companiile să îşi schimbe modul în care se încălzesc sau se deplasează.

Cu toate acestea, cancelarul Angela Merkel, care a catalogat lupta împotriva încălzirii climei drept o „provocare pentru umanitate”, a promis că vor fi adoptate „decizii importante”.

Guvernul de la Berlin îşi va anunţa planul pentru protecţia mediului vineri, în aceeaşi zi în care este programată o mare grevă internaţională din partea tinerilor de la Fridays For Future, o mişcare creată de suedeza Greta Thunberg şi multiple ONG-uri de apărare a mediului.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...