Italia va fi monitorizată de către UE şi FMI

Comisia Europeană şi FMI vor realiza fiecare rapoarte privind progresele Italiei pentru îndeplinirea reformelor strcturale în domeniul pensiilor şi a codului muncii.
Economica.net - vin, 04 nov. 2011, 08:50

Italia a acceptat ca Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană să-i monitorizeze progresele în direcţia îndeplinirii obiectivelor legate de reformele structurale, pensii şi codul muncii convenite săptămâna trecută de liderii europeni, a indicat vineri o sursă de nivel înalt din cadrul Uniunii, citată de Reuters, informează Agerpres.

‘Trebuie să ne asigurăm că există credibilitate în ce priveşte obiectivele Italiei, că şi le va îndeplini. Am hotărât să implicăm FMI în procesul de monitorizare, folosind tehnica de care dispune, iar italienii au declarat că acceptă acest lucru’, a afirmat sursa citată.

‘Italia nu are nicio problemă în ce priveşte supravegherea, chiar şi cu implicarea FMI’, a insistat aceasta.

Potrivit aceluiaşi oficial, Comisia Europeană şi FMI vor realiza fiecare rapoarte privind progresele Italiei.

El a menţionat că o aşa-zisă linie de credit preventivă nu este considerată a fi o opţiune credibilă în cazul Italiei, care are o mare problemă cu încrederea pieţelor.

‘Dat fiind climatul general şi lipsa de credibilitate a Italiei, orice problemă, orice pas înapoi are efecte negative înzecite’ – a declarat sursa citată de Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...