Viceprimarul Municipiului Oradea, în atenţia ANI

Rozalia Biro a semnat un contract de închiriere cu o fundaţie pe care chiar ea a înfiinţat-o, iar doi dintre membrii acesteia fac parte din UDMR.
Economica.net - vin, 04 nov. 2011, 10:09

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Rozalia-Ibolya Biro a semnat un contract de închiriere cu fundaţia căreia i-a pus bazele, iar doi dintre membrii fundaţiei sunt membri UDMR. Mai mult, Rozalia Biro este preşedintele Consiliului reprezentanţilor unionali din UDMR, informează Agenţia Naţională de Integritate într-un comunicat emis vineri.

Biro se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, ca urmare a semnării în calitate de Viceprimar al Municipiului Oradea, a unui contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria Municipiului Oradea şi Fundaţia Partium Partium Alapitvany, în care aceasta deţine funcţia de membru fondator din februarie 2003.

Rozalia-Ibolya Biro exercită în prezent cel de-al treilea mandat de viceprimar al Municipiului Oradea.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...