Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei

Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar, se arată într-un comunicat TAROM.
Economica.net - J, 17 oct. 2019, 18:36
Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei

Potrivit sursei citate, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

„În şedinţa din data de 15.10.2019, Consiliul de Administraţie al CN TAROM a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţii care îi reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat”, precizează sursa citată.

De asemenea, comunicatul subliniază că fostul director general al TAROM a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una dintre componentele esenţiale în procesul de redresare al companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR.

„O altă deficienţă constatată de către Consiliul de Administraţie a reprezentat-o lipsa oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie. Pe cale de consecinţă, Consiliul de Administraţie al CN TAROM, cu unanimitate de voturi, a hotărât revocarea din funcţia de director general a doamnei Mădălina Mezei şi desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoana domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupa funcţia de Şef Departament ATR din cadrul Companiei”, se mai arată în document.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti. Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, într-o postare pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea companiei nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...