Fostul şef al Tarom susţine că ministrul Transporturilor i-a cerut să ţină avioane la sol, în ziua moţiunii de cenzură. Răspunsul lui Cuc

Mădălina Mezei, revocată din funcţia de director general al Tarom, a declarat pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură, scrie News.ro.
Hotnews - vin, 18 oct. 2019, 06:02
Fostul şef al Tarom susţine că ministrul Transporturilor i-a cerut să ţină avioane la sol, în ziua moţiunii de cenzură. Răspunsul lui Cuc

Cuc a afirmat, pe Facebook, că „minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire”. „Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume”, a susţinut Cuc, care i-a transmis lui Mezei: „întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol”.

„Este adevărat. Mi-a cerut să ţin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moţiune, să inventez probleme tehnice”, a declarat pentru HotNews.ro Mădălina Mezei. Ea a adăugat că ministrul Transporturilor nu a înţeles că ea nu putea să facă aşa ceva. Citeşte mai mult pe News.ro..

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...