Kaspersky a lansat o nouă soluţie ce poate interzice automat intrarea dronelor civile în zone restricţionate

Pe o piaţă globală a dronelor estimată, în 2018, la 14 miliarde de dolari, experţii Kaspersky au lansat o nouă soluţie ce poate localiza, identifica şi interzice automat aeronavele fără pilot să intre în zone restricţionate.
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 12:51
Kaspersky a lansat o nouă soluţie ce poate interzice automat intrarea dronelor civile în zone restricţionate

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES, software-ul Kaspersky Antidrone coordonează activitatea mai multor module hardware furnizate de parteneri şi distinge dronele de alte obiecte. Modulul principal de detecţie caută drone folosind camere video şi senzori radar, Lidar şi audio – în funcţie de nevoile clienţilor şi de mediu.

„Utilizarea unui scaner laser pentru a determina poziţia dronei este unică la soluţia Kaspersky şi nu a mai fost aplicată în acest domeniu. Când un obiect în mişcare este detectat pe cer, coordonatele sale sunt transmise către un server specializat, care apoi le trimite către o unitate specială. În conformitate cu datele din modulul de detectare, această unitate se roteşte înspre obiect, îl localizează şi apoi camera se fixează pe el. În acelaşi timp, o reţea neurală, antrenată să identifice drone dintre alte elemente în mişcare, analizează obiectul din imagine. Dacă se dovedeşte a fi o dronă, serverul trimite comanda către modulul dedicat ca să blocheze comunicarea dintre dispozitiv şi controlerul său. Drept urmare, drona fie zboară înapoi la locul de unde a decolat, fie aterizează în locul unde a pierdut semnalul cu controlerul. Acest lucru înseamnă că dispozitivul nu va fi deteriorat, deoarece nu există contact fizic sau atac către drone”, se menţionează în comunicat.

Software-ul poate fi livrat ca o soluţie de sine stătătoare în cadrul unui hardware terţ, în versiunea mobilă (de exemplu, pentru a fi utilizat pe capota maşinilor off-road) sau integrat cu alte sisteme de monitorizare, inclusiv infrastructura inteligentă pentru locuinţe.

Un studiu recent realizat în Marea Britanie arată că doar 31% dintre britanici au o percepţie pozitivă faţă de drone, acest fapt fiind determinat, în mare măsură, de cazuri de utilizare necorespunzătoare sau ilegală a dispozitivelor de zbor fără pilot.

Datele statistice disponibile la nivel mondial relevă faptul că, în 2018, piaţa globală de drone a fost estimată la 14 miliarde de dolari. În acelaşi timp, estimările arată că, până în 2024, valoarea pieţei ar putea ajunge la 43 de miliarde de dolari.

Kaspersky, companie globală de securitate cibernetică fondată în anul 1997, are în portofoliu peste 400 de milioane de utilizatori individuali şi 270.000 de companii client.

Te-ar mai putea interesa și
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de......
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, ...