A fost inaugurată cea mai mare infrastructură publică de încărcare electrică din România. Iată în ce oraș

Cea mai mare infrastructură publică de încărcare electrică din România, Charging Plaza Hub700, în care se pot încărca concomitent şase vehicule "verzi", a fost inaugurată, recent, în centrul oraşului Timişoara, informează compania dezvoltatoare într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 15:34
A fost inaugurată cea mai mare infrastructură publică de încărcare electrică din România. Iată în ce oraș

Infrastructura Charging Plaza Hub700 este dotată cu şase staţii de încărcare marca Lek3.Co (două staţii Joy – 22 kW, două staţii Ava – 43 kW şi două staţii One, de tip fast-charge, de 50 kW) şi furnizează o putere cumulată de 272 kW.

„Proprietarii şi utilizatorii de orice brand auto, precum mărcile Tesla, BMW, Nissan Leaf, Renault Zoe s.a., pot beneficia de servicii de încărcare rapidă, folosind încărcătoare sigure, într-un spaţiu special amenajat. Încărcătoarele LEK3.CO sunt omologate, conform cu normele internaţionale, încorporând tehnologia certificată pentru standardul IEC61851. În ultimii doi ani, numărul de maşini electrice înregistrate la Registrul Auto Român a crescut cu 250% în fiecare an, iar trendul este cu atât mai pronunţat la nivel global. Misiunea LEK3.CO este de a sprijini mişcarea de e-mobilitate urbană la nivel naţional şi european, facilitând accesul la staţii de încărcare performante şi accesibile”, se menţionează în comunicatul Lek3.Co.

Lek3.Co este un brand al grupului de firme SafeFleet, ce produce şi comercializează staţii de încărcare pentru maşini electrice şi sprijină răspândirea electromobilităţii, prin crearea unei infrastructuri de puncte de încărcare, atât în România, cât şi în străinătate.

Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor înregistrate la nivel naţional, în primele nouă luni ale anului, s-a situat la 3,7%, superioară celei consemnate în aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, pe volum, vânzările de maşini ecologice au ajuns la 4.734 de unităţi, faţă de 2.927, în 2018.

Din totalul vânzărilor de maşini ecologice, înregistrat în intervalul ianuarie – septembrie, cele mai multe (3.467 de unităţi) sunt autoturisme hibride, în creştere cu 52,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 1.021 de unităţi se încadrează în categoria electrice (+138,6%), iar 246 de unităţi sunt în categoria plug-in (+16,5%).

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...