Toate magazinele Auchan din România deschid puncte de colectare a uleiului alimentar uzat

Toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din România vor include, din această săptămână, puncte de colectare a uleiului alimentar uzat de la clienţi, pentru a fi reciclat şi folosit în producţia de biocombustibil, informează Auchan, într-un comunicat publicat luni, potrivit icdv.ro. 
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 13:23
Toate magazinele Auchan din România deschid puncte de colectare a uleiului alimentar uzat

Persoanele interesate să depoziteze uleiul alimentar uzat la punctele de colectare ale Auchan trebuie să plaseze uleiul folosit, după răcire, într-un recipient transparent de plastic, astfel încât uleiul să fie strecurat şi neamestecat cu alte deşeuri. Recipientele din plastic trebuie să includă minim 0,5 litri de ulei uzat (sau multiplu de 0,5 litri) şi să aducă recipientele în magazinele Auchan la Servicii Clienţi. În funcţie de cantitatea predată, clienţii vor fi răsplătiţi de partenerii Auchan, pentru nivelul de responsabilitate de care dau dovadă, cu detergent de vase, apă plată sau ulei de floarea soarelui.

Programul-pilot al Auchan de colectare a uleiului uzat a fost iniţial în două hipermarketuri din Bucureşti – Drumul Taberei şi Crângaşi, iar în ultimele patru luni în cele două magazine au fost colectaţi peste 150 de litri de ulei uzat, potrivit sursei.

Decizia Auchan Romania de a dezvolta acest program contribuie la iniţiativa organizaţiilor ecologiste alertate de efectele negative asupra mediului: un singur litru de ulei alimentar aruncat în canalizare poluează un milion de litri de apă, acesta reprezentând cantitatea necesară unui adult pentru a supravieţui timp de 14 ani, susţine Auchan, potrivit icdv.ro. 

Programul naţional de colectare al Auchan România se adresează tuturor consumatorilor casnici care, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, sunt cei mai mari generatori de ulei alimentar uzat. Conform aceluiaşi studiu, 99% din cantitatea de ulei uzat ajunge în canalizările oraşelor. Acest comportament are consecinţe dăunătoare asupra solului şi apelor care au nevoie de zeci de ani pentru a se regenera, potrivit Auchan.

De asemenea, specialiştii în protecţia mediului subliniază faptul că aruncarea uleiului alimentar uzat în mod necorespunzător – în chiuvetă sau pe canalizare – înfundă şi corodează ţevile, costurile de întreţinere şi curăţare a staţiilor de epurare întorcându-se tot în buzunarul consumatorului casnic.

Te-ar mai putea interesa și
AMOFM: 7.290 de locuri de muncă sunt vacante în București
AMOFM: 7.290 de locuri de muncă sunt vacante în București
Aproape 7.300 de locuri de muncă sunt disponibile la nivelul Municipiului Bucureşti, în perioada 28 octombrie - 4 noiembrie, relevă datele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Munca......
Top 5 servicii eSIM pentru călătorii în 2027
Top 5 servicii eSIM pentru călătorii în 2027
Când ajungi într-o țară nouă, internetul îți trebuie adesea înainte să intri în hotel. Ai de găsit transferul, ...
Mircea Man (ANRE): Investițiile în pacurile fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără instalații de stocare
Mircea Man (ANRE): Investițiile în pacurile fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără instalații de stocare
Investiţiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacităţi de stocare a energiei, în condiţiile în ...
ProCredit Bank îl numește pe Viorel Vasile în funcția de Management Consultant, până la confirmarea de către BNR pentru poziția de director general adjunct pentru Retail
ProCredit Bank îl numește pe Viorel Vasile în funcția de Management Consultant, până la confirmarea de către BNR pentru ...
ProCredit Bank România, parte a grupului bancar german ProCredit, anunță că intră într-o nouă etapă de dezvoltare ...