Răzvan Cuc ameninţă că va depune plângere penală împotriva fostei şefe a Tarom, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare

Ministrul interimar al Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că analizează posibilitatea fomulării unei plângeri penale împotriva fostei şefe a Tarom, Mădălina Mezei, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Amintim că aceasta l-a acuzat că a i-a cerut să ţină avioane la sol în ziua moţiunii de cenzură.
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 13:47
Răzvan Cuc ameninţă că va depune plângere penală împotriva fostei şefe a Tarom, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare

„Față de recentele declarații ale doamnei Madalina Mezei, înțeleg să fac următoarele precizări:
Îi solicit public doamnei Mezei să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații.

Cât despre presupusa mea „bătaie de joc” în legătură cu „cariera și profesia Domniei sale”, îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publica in ceea ce o priveste.

De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de „inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal.

Pentru corecta informare a opiniei publice arat ca, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranța ori interesele cetățenilor români”, a spus Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook.

Mădălina Mezei, fostul director general al Tarom, a fost luni la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul privind presupusa solicitare a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a ţine la sol unele avioane, în ziua moţiunii de cenzură.

Consiliul de Administraţie al Tarom a decis pe 15 octombrie revocarea din funcţie a directorului general interimar, Mădălina Mezei. Ulterior revocării din funcţie, Mezei a declarat presei că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, după ce a trimis Corpul de Control la Tarom şi la Ministerul Transporturilor, că vrea să afle adevărul din această situaţie şi, când va avea dovada unei greşeli de la o parte sau alta, va fi neiertătoare în a lua măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...