Surpriză de la UiPath: cel mai valoros startup românesc renunţă la 400 de angajaţi la nivel mondial, inclusiv România

UiPath, cel mai valoros startup de tehnologie fondat de un român, anunţă că reorganizează câteva din funcţiunile sale la nivel global, inclusiv în România, rezultatul fiind că aproximativ 400 de angajați vor fi disponibilizați.
Lidia Neagu - J, 24 oct. 2019, 11:39
Surpriză de la UiPath: cel mai valoros startup românesc renunţă la 400 de angajaţi la nivel mondial, inclusiv România

„Procesul acesta vine după doi ani în care compania a crescut într-un ritm extrem de rapid, iar acum este momentul în care s-a făcut o evaluare a echipelor si a investițiilor interne. Echipa de management a luat decizia de a reorganiza arii ale business-ului care nu se aliniază cu focusul prezent și de a implementa schimbări care să asigure menținerea culturii organizaționale a UiPath”, spune compania într-un comunicat.

Într-o solicitare a ECONOMICA.NET, reprezentanţii UiPath au confirmat că printre cei 400 de disponibilizaţi, o parte vor fi din România, fără să ofere alte detalii.

În ciuda disponibilizărilor, UiPath spune că va încheia anul cu 50% mai mulţi salariaţi faţă de începutul anului.

„Obiectivele noastre de creștere rămân ambițioase, iar UiPath va încheia anul cu 50% mai mulți angajați decât la 1 ianuarie 2019. Avem în acest moment peste 5.000 clienți la nivel global, o creștere de 60% față de începutul anului”.

Citeşte şi Cel mai bogat român: Daniel Dines, fondatorul firmei IT UiPath, l-a întrecut pe Ion Țiriac, după calculele Forbes

Factorul principal de evaluare a companiilor de software, venitul anual recurent – ARR (Annual Recurring Revenue) – a depășit în cazul UiPath 300 milioane de dolari, mai mult decât dublu față de acum un an și de 12 ori mai mare decât acum doi ani.
Octombrie 2017 – 25 milioane dolari
Octombrie 2018 – 150 milioane de dolari
Octombrie 2019 – peste 300 milioane de dolari
Trimestrul 4 este – an de an – cel mai bun trimestru, iar previziunile noastre confirmă că și Q4 2019 va fi unul foarte bun.

Din propriile estimări, UiPath deține o cotă de 20% din piața globală de Robotic Process Automation (RPA).

„Am încheiat trimestrul 3 cu 5,027 clienți la nivel internațional și semnăm contracte cu aproximativ 9 clienți în plus în fiecare zi. Printre clienții noștri se numără companii majore de tip enterprise din toate industriile și din sectorul public (Walmart, Verizon, GE, ExxonMobil, PepsiCo, Amazon, PwC, UnitedHealth, etc.). 8 dintre companiile Fortune 10 sunt clienți UiPath, precum și 62% din companiile Fortune 500”, se mai arată în comunicat.

La nivel global UiPath are peste 3.200 de angajaţi, dintre care 1.000 lucrează la sediul din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...