36 de blindate Piranha 5 vor fi livrate până la sfârşitul lunii februarie – noul ministru al Apărării

Primul lot de 36 de vehicule blindate Piranha 5 vor fi livrate până la sfârşitul lunii februarie, a anunţat, miercuri, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 06 nov. 2019, 10:14
36 de blindate Piranha 5 vor fi livrate până la sfârşitul lunii februarie - noul ministru al Apărării

„Avem un nou angajament, un nou Masterplan care urmează să se finalizeze cu livrarea primului lot de 36 de vehicule blindate anul viitor în luna februarie. Ca atare, îndată ce vom avea acest prim lot recepţionat, se resetează întreg programul şi urmează să se deruleze pe fazele pe care le-au prezentat cei de la compania GD”, a declarat Nicolae Ciucă, la inaugurarea capacităţii de producţie a transportoarelor Piranha 5, la Uzina Mecanică Bucureşti.

Întrebat de întârzierea cu aproape un an a livrării acestor transportoare, pentru care compania General Dynamics a plătit Ministerului Apărării penalităţi de peste opt milioane de euro, Ciucă a spus că MApN a făcut ceea ce era în sarcina sa, şi anume a realizat demersul pentru obţinerea penalităţilor.

„În momentul de faţă, în baza documentelor contractuale, a Hotărârii de Guvern şi a respectării legilor în vigoare, demersul care a fost în sarcina MApN, şi anume să solicite acea penalizare de 8,56 de milioane, s-a realizat. Ceea ce urmează să se întâmple, dacă am ieşit în pagubă, este o chestiune pe care o vor decide specialiştii”, a explicat Ciucă.

La deschiderea evenimentului pentru inaugurarea capacităţii de producţie a transportoarelor blindate, Nicolae Ciucă a arătat că această linie de producţie va asigura capabilităţile de care România are nevoie pentru a face faţă ”provocărilor de pe câmpul de luptă al secolului XXI”.

„Încă de la început, proiectul a generat foarte multă speranţă şi în continuare, astăzi, participând la această activitate, vedem în deschiderea acestei linii de producţie şi în tot ceea ce se va întâmpla în această hală nimic altceva decât derularea proiectului, astfel încât Armata Română să dezvolte acele capabilităţi de care are nevoie pentru a-şi îndeplini misiunea. Pentru aceasta, avem nevoie de tehnică şi echipamente moderne, care să fie în măsură să integreze tot ceea ce înseamnă provocările din câmpul de luptă al secolului XXI”, a spus Ciucă.

Potrivit acestuia, pregătirea Armatei înseamnă inclusiv dotarea cu tehnică şi echipamente moderne.

„Sperând că finalmente vom avea un program coerent, care să se finalizeze cu realizarea capabilităţii, închei prin a vă ura succes şi de asemenea să vă asigurăm de disponibilitatea noastră pentru tot ceea ce înseamnă derularea programului până la finele celor 227 de vehicule”, a afirmat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...