Resursele de energie electrică au scăzut cu 3,9% în primele nouă luni ale anului

Resursele de energie primară au crescut cu 2,7% în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019 comparativ cu intervalul similar al anului trecut, în timp ce resursele de energie electrică au scăzut cu 3,9%, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - mie, 13 nov. 2019, 09:26
Resursele de energie electrică au scăzut cu 3,9% în primele nouă luni ale anului

Principalele resurse de energie primară în primele nouă luni au totalizat 26,15 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 678.300 tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018.

Producţia internă a însumat 15,03 milioane tep, în scădere cu 498.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 11,12 milioane tep.

În primele nouă luni ale anului, resursele de energie electrică au fost de 48,05 miliarde kWh, în scădere cu 1,95 miliarde kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018, relevă datele INS.

Producţia din termocentrale a fost de 17,2 miliarde kWh, în scădere cu 1,72 miliarde kWh (-9,1%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 12,93 miliarde kWh, în scădere cu 1,88 miliarde kWh (-12,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8,21 miliarde kWh, în scădere cu 116 milioane kWh (-1,4%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a fost de 4,89 miliarde kWh, în creştere cu 195 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1,46 miliarde kWh, în creştere cu 44,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 41,46 miliarde kWh, cu 0,1% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 11,6%, iar consumul populaţiei a crescut cu 21,9%.

Exportul de energie electrică a fost de 2,58 miliarde kWh, în scădere cu 1,77 miliarde kWh, precizează INS.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4,01 miliarde kWh, în scădere cu 161,1 milioane kWh.

Te-ar mai putea interesa și
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, de la un lac din Slovenia și brațul secundar al Dunării din Serbia,......
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Conform rezultatelor parțiale, 50,1% dintre islandezii care au votat au fost împotriva propunerii guvernului de a relua ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...