ANPC a primit deja reclamaţii în urma Black Friday. Primele sesizări sunt legate de preţ

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit deja plângeri cu privire la practici ilegale ale comercianţilor în sezonul de reduceri Black Friday din luna noiembrie, iar principalele nereguli reclamate sunt legate de faptul că preţul nu era de fapt redus aşa cum susţinea magazinul respectiv, a declarat, vineri, Paul Anghel, directorul general al autorităţii.
Economica.net - vin, 29 nov. 2019, 13:44
ANPC a primit deja reclamaţii în urma Black Friday. Primele sesizări sunt legate de preţ

El a participat la o conferinţă pe tema siguranţei alimentelor şi, la plecare, a fost întrebat de jurnalişti dacă ANPC a primit deja plângeri cu privire la sezonul de reduceri Black Friday recent încheiat.

„Din nefericire, sunt (reclamaţii – n.r.), deşi, înainte de această campanie de Black Friday, noi am avut o tematică în care am verificat absolut toate site-urile mari şi site-urile faţă de care au existat de-a lungul timpului sesizări sau reclamaţii. Şi după această campanie, au fost înregistrate sesizări şi reclamaţii, atât în Bucureşti, cât şi în ţară”, a spus Anghel.

El nu a putut preciza câte plângeri s-au înregistrat în total.

„Vreau să vă spun, în schimb, că s-au reclamat întârzieri la livrarea produselor, s-au reclamat produse ca fiind cu alte caracteristici decât cele comandate şi, în general, principalele probleme au vizat preţul diferit, în sensul în care campania promoţională spunea că preţul este redus cu x%, însă acel preţ nu era redus faţă de preţul din ultimele 30 de zile, aşa cum spune legea”, a adăugat reprezentantul ANPC.

Anul trecut, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un raport potrivit căruia 80% dintre ofertele de Black Friday nu respectă legislaţia, unele dintre preţuri fiind chiar mai mari decât cele dinainte de campania de reduceri.

Astfel, magazinele au indus consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...