Fondul energetic kazah-român va investi 70 mil. USD în noi instalaţii la rafinăria Petromidia

Fondul energetic kazah-român va investi 60-70 de milioane de dolari în instalații noi la rafinăria Petromidia, după cum au declarat oficialii KazMunayGas International (KMGI-Grupul Rompetrol), compania care deține și operează cea mai mare rafinărie a țării.
Mihai Nicuţ - mar, 03 dec. 2019, 12:05
Fondul energetic kazah-român va investi 70 mil. USD în noi instalaţii la rafinăria Petromidia

“Avem proiecte de 60-70 de milioane de dolari pentru instalații noi în rafinăria Petromidia, care se vor derula prin Fondul de Investiții în Energie Româno-Kazah. Fondul va fi finanța construcția proiectelor, iar apoi rafinăria va folosi, cu plata către Fond, aceste instalații”, a declarat Alexey Golovin, Vicepreședinte Dezvoltare Corporativă și Strategie al KMGI.

Fondul kazah – roman a fost înființat în 2018, ca parte a Memorandumului prin care se sting datoriile istorice ale Grupului Romeprtol către statul român. Fondul este controlat de KMGI, cu 80%, iar statul român deține 20%, participație pe care statul român a primit-o gratuit, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE)

Cu o durata de 7 ani, fondul kazah – român are un nivelul investițional estimat de aproximativ 1 miliard USD, bani care vor fi investiți în proiecte energetice în România. Contribuția KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, a fost achitată de KMGI.

Citește și:

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român a ajuns să dețină 20 de benzinării în România

În primăvară, conducerea Fondului a stabilit primele două obiective de investiţii, care vor fi finanţate cu circa 230 de milioane de dolari: o centrală termoelectrică nouă în cogenerare la Midia şi extinderea ‘reţelei de benzinării Rompetrol. Acum, Golovin a anunțat care va fi și al treilea proiect vizat: instalații noi la rafinăria Petromidia.
Oficialul KMGI a declarat că Fondul caută să investească în proiecte care asigură o rată de rentabilitate de cel puțin 10% pentru acționarii săi-compania petrolieră și statul român. “În cei șase ani care au mai rămas, trebuie să identificăm aceste proiecte, care să asigure, fiecare, o rentabilitate de cel puțin 10% pentru fiecare proiect”, a explicat oficialul KMGI.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...