H&M va testa închirierea de haine în China

Grupul suedez Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea retailer mondial de îmbrăcăminte, a anunţat vineri că marca sa premium CAS a încheiat un parteneriat cu platforma chineză YCloset pentru a testa servicii de închiriere de haine în China, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 06 dec. 2019, 12:15
H&M va testa închirierea de haine în China

Prin această perioadă de teste, care se va întinde pe o perioadă de trei luni, H&M se alătur altor nume din industria modei precum Banana Republic sau Bloomingdale care au decis să închirieze articolele lor de îmbrăcăminte în schimbul unei chirii lunare, pe măsură ce consumatorii devin din ce în ce mai preocupaţi de impactul industriei modei asupra mediului înconjurător.

În ultimii ani, H&M a lansat mai multe mărci independente precum COS şi Arket, însă în continuare cea mai mare parte a veniturilor grupurilor este realizată de lanţul de magazine H&M.

Într-un comunicat de presă, grupul suedez a precizat că acest parteneriat de probă între marca high-end COS şi platforma chineză YCloset îi va permite să evalueze cererea consumatorilor, modelul de business, posibilitatea extinderii şi aspectele ce ţin de sustenabilitate.

„Închirierea pe bază de abonament a fost în atenţia noastră de ceva vreme şi credem că acesta este un model relevant pe care trebuie să îl explorăm. Este important pentru noi să încercăm noi abordări, să testăm şi să colaborăm, pentru a ajunge la cel mai bun rezultat pentru clienţii noştri precum şi pentru viitorul afacerilor noastre”, a declarat directorul de operaţiuni de la COS, Marie Honda.

YCloset este cea mai mare platformă de închiere de haine din China cu 15 milioane utilizatori înregistraţi. Utilizatorii plătesc un abonament lunar în loc de o taxă pentru fiecare articol şi pot să cumpere hainele după ce le-au închiriat.

În ultimii ani, profitul H&M a scăzut, iar stocurile de haine nevândute au crescut în condiţiile în care grupul nu a reacţionat suficient de rapid la modificarea cererii şi explozia comerţului electronic.

Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...