Peste 556.400 de autoturisme înmatriculate în România, în 10 luni. Aproape 409.000 sunt second hand – DRPCIV

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a depăşit, în România, 147.700 de unităţi în primele zece luni ale anului, în creştere cu 21,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, se arată în statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 12:05
Peste 556.400 de autoturisme înmatriculate în România, în 10 luni. Aproape 409.000 sunt second hand - DRPCIV

Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme second hand au scăzut, în intervalul de referinţă, cu 6,05% până la 408.616 de exemplare.

Totalul de înmatriculări autoturisme noi şi rulate a ajuns, la nivel naţional, la 556.405 unităţi, în uşoară descreştere (-0,3%), comparativ cu primele zece luni din anul precedent, când s-au consemnat 556.548 unităţi.

Conform datelor oficiale, în intervalul ianuarie – noiembrie 2019, din cele 147.789 de autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe au fost Dacia – cu 45.307 unităţi, în creştere cu 35,07% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Raportat doar la nivelul lunii noiembrie a acestui an, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia, cu 4.494 de exemplare, Ford (1.204 unităţi), Renault (1.010 unităţi), Skoda (1.009 unităţi) şi Volkswagen (829).

Totodată, cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în cea de-a 11-a lună din 2019, au fost consemnate la Alfa Romeo (cinci exemplare), Bentley, Ferrari şi Rolls Royce (câte o unitate).

Pe segmentul autoturismelor rulate, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat la: Volkswagen – cu 111.974 unităţi (-5,88%, faţă de primele 11 luni din 2018), BMW (44.591 unităţi, -0,17%) şi Audi (40.79 unităţi, -6,05%).

Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie 2019, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi.

În acest sens, dintre autovehiculele înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017.

În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite să limiteze posibile interferenţe din partea serviciilor de informaţii,......
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunţat vineri o presupusă "schemă de corupţie" orchestrată de dreapta naţionalistă ...
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue ...