Berlinul condamnă sancţiunile americane împotriva companiilor implicate în proiectul Nord Stream 2

Guvernul german a condamnat joi votul din SUA cu privire la un proiect de lege care impune sancţiuni companiilor care colaborează la proiectul gazoductului Nord Stream 2, considerat crucial pentru aprovizionarea energetică a Germaniei, transmite AFP.
Economica.net - J, 12 dec. 2019, 16:25
Berlinul condamnă sancţiunile americane împotriva companiilor implicate în proiectul Nord Stream 2

„Politica energetică europeană este decisă în Europa şi nu în SUA. Respingem, din principiu, intervenţiile străine şi sancţiunile extrateritoriale”, afirmă într-un mesaj pe Twitter ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas.

Anterior, Ministerul german al Economiei a afirmat că „a luat notă cu regret de votul din Camera Reprezentanţilor SUA”, subliniind însă că Senatul american nu s-a pronunţat încă asupra proiectului de lege. „Poziţia noastră cu privire la sancţiunile extrateritoriale este clară: le respingem”, adaugă Ministerul german al Economiei.

Şi mai vehementă a fost reacţia lui Rainer Seele, directorul grupului energetic austriac OMV, una din companiile implicate în proiectul Nord Stream 2. „Sancţiunile împotriva Nord Stream 2 sunt o lovitură pentru Europa şi Germania. A venit timpul ca Berlinul şi Bruxelles-ul să adopte o poziţie politică clară şi să reacţioneze”, a spus Seele.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro. Grupul rus Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2. Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, compania franceză Engie şi cea austriacă OMV.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive de creştere, în condiţiile în care vânzările record......
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...
Ultima oră. Atac informatic la Depozitarul Central, organism esențial pentru Bursă. Aplicația Depozitarului, unde sunt inclusiv datele „cuponarilor”, blocată. Ce trebuie să facă investitorii și ceilalți utilizatori?
Ultima oră. Atac informatic la Depozitarul Central, organism esențial pentru Bursă. Aplicația Depozitarului, unde sunt ...
Depozitarul Central, entitatea prin intermediul căreia se realizează toate tranzacțiile la Bursa de Valori București(BVB) ...
Alegeri Brazilia – Ce spune cel mai recent sondaj despre cei doi candidaţi, Lula şi Bolsonaro
Alegeri Brazilia – Ce spune cel mai recent sondaj despre cei doi candidaţi, Lula şi Bolsonaro
Preşedintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a redus la două puncte decalajul faţă de senatorul conservator ...