Cum va creşte preţul energiei termice din Bucureşti. Prognoza Primăriei şi un bonus: am putea plăti abonament la căldură

Consiliul General al Municipiului București ar urma să aprobe “Planul anual de evoluție a tarifelor energiei termice pentru perioada 2020-2044”, ca model economic aferent obiectivului de investiții “Reabilitarea sistemului de termoficare a Municipiului București (25 obiective însemnând o lungime de traseu de 105,969 km”.

Potrivit estimării prețul final plătit de populație, generos subvenționat în prezent, ar urma să crească de la an la an. Totuș, Primăria va acorda și în viitor subvenții. Acum, prețul final plătit de populație este de 137 de lei GCal, fără TVA, deci 163 de lei. În tabelul de mai jos, extras din document, puteți vedea care este evoluția estimată a prețului final pentru populație, cu mențiunea că prețul nu conține TVA. Dacă am extrapola calculul și am aplica nivelul TVA de azi – 19%, observăm la la finalul perioadei de analiză, prețușl cu TVA va fi dublu (370 de lei).

Iată evoluția prețurilor

Abonament la caldură, posibil pe viitor

Autorii documentului iau în calcul și posibilitatea schimbării filosofiei de tarifare, dar fără a o impune, ci doar o prezintă. Este vorba despre ce se numesc “Prețurile cu două părți (sau două niveluri)”, care au două componente: una variabilă (sau în funcție de consum) și o taxă fixă ( de încărcare sau de capacitate).

Explicația: “Operatorii de termoficare au de obicei costuri fixe semnificative care trebuie să fie acoperite indiferent de volumul de căldură consumat. Prin urmare, autoritățile de reglernentare în multe țări optează pentru prețul format din două părți (sau două niveluri), cu o taxă fixă și o taxă variabilă. Taxa fixă nu are legătură cu consumul real de căldură și se bazează pe costurile fixe care includ capitalul, costurile cu personalul permanent, alte cheltuieli administrative, partea fixă a costurilor de operare și costurile de întreținere. Taxa fixă este adesea numită taxă de capacitate, deoarece este determinată de capacitatea generatoare de căldură pusă la dispoziție de către operator. Ea se poate baza pe sarcina termică contractată sau pe dimensiunea zonei încălzite”.

Cât de mare să fie fiecare componentă?

“Sistemele modemizate de termoficare sunt, în general, foarte mari consumatoare de capital. În cazul sistemelo vechi, unde investițiile inițiale au fost deja amortizate, costurile variabile pot fi mai mari. În ambele cazuri trebuie să se stabilească proporția componentelor fixe și variabile în prețul energiei termine în baza impactului potențial asupra comportamentul consumatorului, mai degrabă decât pe ponderea costurilor în monopreț. Astfel, în cazul în care cea mai mare parte prețului se bazează pe componentă variabilă, consumatorii pot reduce factura prin economisirea de energie. În cazul invers, consumatorii au mult mai puțină flexibilitate și control asupra facturii, ceea ce face încălzirea centralizată mai puțin atractivă decât opțiunile individuale de încălzire”
“O alternativă la componenta fixă sau de capacitate poate fi o taxă minimă sub care prețul de încălzire pentru casnici să nu scadă. Aceasta înseamnă că gospodăria trebuie să plătească o anumită sumă, chiar dacă nu consumă deloc căldură sau consumă foarte puțin (de exemplu, atunci când se utilizează uri apartament doar ocazional). Restul facturii de căldură, dacă există, se bazează pe un consum contorizat.

Taxa minimă asigură că veniturile operatorului de încălzire nu scad sub un nivel critic, și elimină cele mai multe dintre efectele negative pe care o taxă fixă sau de capacitate le poate avea.
Cu toate acestea, o taxă minimă ar trebui să fie stabilită la un nivel foarte scăzut pentru a evita transformarea ei în taxă fixă de facto și pentru a oferi stimulente de eficiență energetică pentru consumatorii cu nevoi mici”, arată autorii documentului.