Ministrul Economiei se răsteşte la americani: “Exxon să respecte legislaţia românească”

Ministrul Economiei şi Energiei, Virgil Popescu, a scris pe Facebook că şi-ar dori ca, la plecarea din Marea Neagră, americanii e la ExxonMobil să respecte legislaţia românească de  la momentul intrării în perimetru şi să facă transfer de licenţă.
Mihai Nicuţ - lun, 06 ian. 2020, 20:28
Ministrul Economiei se răsteşte la americani: “Exxon să respecte legislaţia românească”

Iată postarea ministrului:

“Am declarat public, în repetate rânduri, că o prioritate a mandatului meu e ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp. Aceste exploatări reprezintă și o consolidare a securității naționale, nu doar o dezvoltare economică.

Mi-aș dori ca Exxon să continue operațiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislatația românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licență.

De asemenea, mi-aș dori ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorțiu care va exploata acest perimetru.

Operațiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru”.

Context

Gigantul american Exxon Mobil accelerează cea mai mare vânzare de active din ultimele decenii, implementând planuri ce prevăd renunţarea la zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, pentru a se concentra pe proiecte majore pe piaţa internă şi externă.

Pe lista activelor este şi participaţia de 50% din proiectul gazier Neptun Deep din Marea Neagră, la care ExxonMobil era şi operator, intenţie care era vehiculată de mai multă vreme. Compania americană ar aştepta 250 de milioane de dolari din această vânzare, potrivit unor surse citate de Reuters, în condiţiile în care investiţiile în explorare pe care le-a făcut până acum sunt de circa 750 de milioane de dolari.

În contextul în care în piață se vehiculează diverse nume de firme interesate să cumpere cele 50% din perimetrul Neptun Deep, citându-se surse, oficial, doar trei companii au solicitat acces la datele din subsolul Mării Negre pentru o potențială tranzacție: Romgaz și două companii străine. Printre numele vehiculate sunt Lukoil, PGNiG şi Total.

 

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...