Blue Air inaugurează opt noi rute de zbor din România, începând din vara acestui an

Operatorul aerian Blue Air anunţă lansarea a opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău, începând din vara acestui an.
Economica.net - J, 09 ian. 2020, 14:30
Blue Air inaugurează opt noi rute de zbor din România, începând din vara acestui an

Potrivit unui comunicat de presă la companiei, transmis joi AGERPRES, din Bucureşti, în data de 15 iunie, va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iaşi către Verona, unde vor fi programate câte trei zboruri pe săptămână.

Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău, respectiv către: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu”. Astfel, începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călători cu Blue Air către 15 destinaţii diferite: Atena, Bruxelles, Birmingham, Bologna, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.

Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 19,99 euro, iar prin programul de abonamente anuale Blue Benefits, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri la biletele de avion, precum şi pentru bagajele de cală.

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei pentru a oferi pasagerilor cele mai bune condiţii de călătorie.

În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat mai mult de 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...