RAPORT: Românii au cumpărat cu 20% mai multe maşini noi faţă de 2018, iar reînmatriculările au avut cel mai bun an din istorie

Piaţa maşinilor noi a înregistrat, anul trecut, o creştere de cel puţin 20% faţă de 2018, iar tranzacţiile cu maşini second-hand pe plan intern au avut cel mai bun an de când există statistici, cu peste 600 mii de tranzacţii, potrivit unui raport transmis, joi, de platforma Autovit.ro, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 09 ian. 2020, 15:03
RAPORT: Românii au cumpărat cu 20% mai multe maşini noi faţă de 2018, iar reînmatriculările au avut cel mai bun an din istorie

Piaţa auto din România a înregistrat noi recorduri în 2019: tranzacţiile cu autoturisme noi au avut cel mai bun an din ultimii 11, reînmatriculările au avut cel mai bun an din istoria lor, iar importurile de maşini second-hand s-au păstrat constante.

Piaţa maşinilor noi a avut cel mai bun an din 2008 şi până acum şi, chiar dacă datele nu sunt definitive, poate fi estimată la aproximativ 160.000 de unităţi, cu 20% mai mult decât în 2018.

”Iulie şi august au fost luni cu peste 23.000 de maşini înmatriculate, dar în septembrie abia s-a depăşit valoarea de 6.000 de unităţi. Dacia a înregistrat peste 30% cotă de piaţă. Cel mai bun an din istoria pieţei maşinilor noi a fost 2007, cu 312.000 de maşini înscrise în circulaţie”, se arată în comunicat.

Piaţa maşinilor second-hand din import a depăşit anul trecut 440.000 de unităţi, dar a fost o scădere de peste 5% faţă de 2018.

”Totuşi, ultimii trei ani au adus cele mai mari valori ale importurilor – peste 1,4 milioane de maşini de la scoaterea timbrului de mediu, la începutul lui 2017. Cea mai bună lună a tranzacţiilor a fost octombrie, cu peste 41.000 de maşini. Volkswagen rămâne marca preferată, cu o cotă de peste 20% din tranzacţiile cu maşini second-hand din import”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Reînmatriculările (tranzacţiile cu maşini second-hand pe plan intern) au avut cel mai bun an din istoria lor, totalul depăşind 600.000 de unităţi.

“Unul dintre cele mai importante trend-uri din 2019 a fost scăderea interesului pentru diesel în raport cu maşinile pe benzină. Dacă în anii trecuţi 2 din 3 maşini căutate erau pe motorină, în 2019 căutările în platforma Autovit.ro au fost la egalitate între cele două tipuri de combustibil”, a spu Andrei Dumuţa, Business Manager Autovit.ro

În octombrie s-au tranzacţionat aproape 60.000 de maşini, fiind cea mai bună lună de când există statistici.

”Reînmatriculările au totalizat aproape 1,7 milioane unităţi de când a fost eliminat timbrul de mediu. În 2007 s-au tranzacţionat 400.000 de maşini, în 2013 doar 205.000, iar anul trecut a adus o triplare faţă de 2013”, se arată în comunicat.

Maşinile electrice au avut cel mai bun an de până acum, cu peste 1.000 de unităţi full-electric înmatriculate, la acest lucru contribuind şi subvenţia de la stat de până la 10.000 euro, dar şi creşterea numărului de staţii de încărcare.

”În 2018 s-au cumpărat în România 682 de maşini electrice, numărul acestora crescând cu aproape 50% în 2019. Dacă subvenţiile se vor menţine, creşterile ar putea fi de câteva zeci de procente. La nivel general, ponderea tuturor maşinilor ecologice în totalul pieţei autohtone se situează la 3,8%, comparativ cu 2,8%, raportat în primele 11 luni din anul anterior, conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA)”, se arată în comunicat.

Conform platformei Autovit.ro, după tipul de combustibil al maşinilor puse la vânzare, se observă o creştere de 30% în rândul maşinilor hibrid şi electrice, comparativ cu anul 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...