Troileibuze noi în Braşov: cum arată modelul polonez care ar trebui să sosească în vară în oraşul de sub Tâmpa

Polonezii de la Solaris au început producţia troleibuzelor pentru Braşov, în baza contractului câştigat anul trecut la licitaţie. Pe Facebook au apărut imagini din fabrica din Polonia cu un model de troleibuz de culoare verde şi în lungime de 18 metri, destinat oraşului de sub Tâmpa.
Anemona Andone - D, 12 ian. 2020, 06:30
Troileibuze noi în Braşov: cum arată modelul polonez care ar trebui să sosească în vară în oraşul de sub Tâmpa

Un troleibuz polonez destinat Braşovului apare într-un video pe Facebook despre fabricarea noilor autobuze electrice pentru Varşovia din uzina Solaris, după cum au remarcat pasionaţii de infrastructură de la Metrou Uşor şi SkyscraperCity.

Conform imaginilor, troleibuzul pentru Braşov va avea culoarea verde, la fel ca autobuzele noi care circulă acum în oraşul de sub Tâmpa.

Licitaţia pentru achiziţia celor 26 de troleibuze noi destinate oraşului Braşov a fost lansată în octombrie 2018 de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Până la termenul limită din 4 decembrie 2018, au depus ofertă doar polonezii de la Solaris. Conform contractului semnat în vara anului trecut, polonezii ar urma să livreze primul troleibuz pentru Braşov în termen de 12 luni de la momentul semnării, adică undeva în iulie 2020.

Achiziţia celor 26 de troleibuze pentru Braşov este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Valoarea estimată a contractului scos la licitaţie era de 78 milioane de lei.

Noile troleibuze articulate, de 18 metri, vor fi utilizate pe rutele de transport public cu numerele 1, 2, 6 și 31 din municipiul Brașov.

Te-ar mai putea interesa și
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin declarația D406 – SAF-T și evaluării acestora în raport cu datele din......
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...