Volkswagen, amendată cu aproape 32 milioane dolari în Polonia pentru Dieselgate

Polonia a impus subsidiarei locale a grupului auto german Volkswagen o amendă de 120,6 milioane zloţi (31,8 milioane dolari) pentru că i-a indus în eroare pe consumatori cu privire la nivelul emisiilor poluante produse de automobilele sale, a anunţat miercuri Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Polonia (UOKiK), transmite DPA citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 15 ian. 2020, 08:58
Volkswagen, amendată cu aproape 32 milioane dolari în Polonia pentru Dieselgate

Amenda acoperă perioada cuprinsă între 2008 şi 2016 şi vizează mărcile Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda echipate cu software-ul de control al motorului EA 189 EU 5.

Acest program software detectează momentul în care automobilul este supus unor teste şi atunci reduce emisiile de oxid de azot în scopul obţinerii unor note mai bune. În schimb, în condiţii reale de drum, emisiile poluante ale automobilului sunt mai mari. Cu toate acestea, Volkswagen a utilizat valorile mai mici ale emisiilor poluante înregistrate în timpul testelor pentru a-şi promova automobilele în rândul consumatorilor, subliniază UOKiK.

De asemenea, Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Polonia a decis să sancţioneze Volkswagen pentru recomandările trimise dealerilor săi în care aceştia erau îndemnaţi să nu ia în seamă plângerile formulate de consumatori cu privire la emisiile poluante ale automobilelor.

Volkswagen trebuie să informeze fiecare consumator care a achiziţionat un automobil echipat cu un motor EA 189 EU 5 cu privire la decizia Autorităţii pentru protecţia consumatorilor din Polonia.

Grupul auto german a fost deja amendat pentru scandalul ‘Dieselgate’ în alte ţări, precum SUA, Italia şi Australia.

În 2019, grupul auto german Volkswagen a livrat un număr record de 10,97 milioane vehicule, cu 1,3% mai mult decât cele 10,83 milioane vehicule livrate în 2018. Volkswagen a precizat că livrările de autoturisme marca principală VW au crescut cu 0,5%, până la 6,28 milioane unităţi în 2019.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă anunță că Trump va discuta cu Mark Rutte despre posibila retragere a SUA din NATO
Casa Albă anunță că Trump va discuta cu Mark Rutte despre posibila retragere a SUA din NATO
Casa Albă a afirmat miercuri că preşedintele american Donald Trump va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre posibila retragere a Statelor Unite din Alianţa Nord-Atlantică în......
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
După încetarea focului convenită în conflictul din Iran, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ...
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă ...
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat conducta saudită Est-Vest, care duce petrolul pentru încărcare pe vase în Marea Roșie, evitând Golful ...