Producţia de gaze a Romgaz creşte, ca urmare a unei noi sonde din zăcământul Caragele care creşte cu 30% producţia zăcământului

Romgaz anunță începerea producției din zona adâncă a structurii Caragele, prin sonda 77 Rosetti, cu un potențial productiv zilnic de peste 1.500 barili echivalent petrol, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - J, 30 ian. 2020, 12:39
Producţia de gaze a Romgaz creşte, ca urmare a unei noi sonde din zăcământul Caragele care creşte cu 30% producţia zăcământului

În anul 2016 Romgaz a identificat o importantă descoperire în sectorul nord estic al Platformei Moesice, în cadrul ansamblului structural Caragele, la adâncimi de peste 4000 m, această sondă confirmând în exploatare descoperirea anunțată inițial.

Descoperirea a necesitat perioada specifică de evaluare complex geologică a acumulării de hidrocarburi, precum și proiectarea și pregătirea lucrărilor de dezvoltare care să permită începerea producției.

Adrian Volintiru, Directorul General al Romgaz a declarat: „Acest rezultat răsplăteste efortul deosebit al companiei din ultima perioadă de timp, de a explora la mare adâncime, în condiții dificile de mare risc, dar cu perspectiva confirmării unor importante acumulări de hidrocarburi , în perimetrele aflate în concesiune. Lucrările de explorare și dezvoltare în această zonă vor continua într-un ritm susținut, pentru creșterea potențială a volumului resursei estimate, precum și pentru valorificarea acesteia. Concomitent, Romgaz a intensificat exploatarea în zona de adâncime medie a structurii Caragele, prin introducerea în producție a două noi sonde, cu un debit zilnic mediu de peste 1.000 boe”.

Cele trei sonde oferă o nouă perspectivă structurii Caragele, prin creșterea producției zilnice cu aproximativ 30 %, ceea ce a indus o sporire a productiei totale a companiei cu 1,4% in luna ianuarie.

SNGN Romgaz SA desfășoară operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare în opt perimetre pe teritoriul României și are ca obiectiv principal continuarea lucrărilor de explorare pentru identificarea de noi resurse de hidrocarburi.

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...