Hidroelectrica a semnat primul contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământ dual

Hidroelectrica şi Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea au semnat primul contract de parteneriat, dintr-o serie de şapte, pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământ dual, potrivit unui comunicat al producătorului de energie, remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 03 feb. 2020, 14:12
Hidroelectrica a semnat primul contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământ dual

Contractul presupune calificarea tinerilor, pe parcursul a trei ani de studii, în domeniile electrician aparate, echipamente electrice şi energetice, electromecanic utilaje şi instalaţii industriale.

Pe durata celor trei ani de studiu, Hidroelectrica va acorda burse lunare de 500 lei pentru fiecare elev înscris în programul educaţional, va asigura examinare de medicina muncii şi analizele medicale obligatorii în vederea efectuării stagiilor de practică în cadrul obiectivelor hidroenergetice şi va pune la dispoziţie echipament de lucru şi de protecţie.

„Formarea unui specialist în domeniul hidroenergetic implică o perioadă îndelungată de pregătire teoretică şi practică. Este un domeniu cu multe provocări, dar în care se pot construi cariere frumoase şi stabile. Dorim să fim parteneri de pregătire pentru tinerii implicaţi în acest proiect, însă nu ne vom limita doar la asta. La momentul potrivit, le vom oferi oportunitatea de a intra în echipa noastră, în meseriile pentru care s-au pregatit”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, citat în comunicat.

Hidroelectrica a aprobat în anul 2019, în Adunarea Generală a Acţionarilor, implicarea companiei în susţinerea învăţământului dual, prin înfiinţarea a şapte clase în cele şapte zone în care societatea are sucursale. Decizia este una strategică şi vizează asigurarea personalului calificat pentru acoperirea necesarului de posturi în domeniile de activitate specifice Hidroelectrica.

Sumele alocate susţinerii elevi înscrişi la forma de învăţământ dual pentru un ciclu de 3 ani şcolari (2020-2023) se ridică la 3.397.796 lei.

Alegerea partenerilor instituţionali din domeniul învâţământului s-a făcut în corelare cu numărul de angajaţi ai sucursalei din exploatarea centralelor hidroelectrice şi vârsta medie a angajaţilor, necesităţile de întinerire a personalului operativ în fiecare sucursală pornind de la estimările privind pensionarea personalului în anul 2023.

De asemenea, au fost analizate şi rezultatele şcolare/experienţa instituţiilor de învăţământ, precum şi pregătirea cadrelor didactice şi modulele de specialitate.

Astfel, Hidroelectrica şi-a îndreptat atenţia către şapte instituţii de învâţământ, acreditate sau în curs de acreditare, care pregătesc elevi în principalele meserii din exploatarea centralelor hidroenergetice (electrician şi maşinist): Liceul Tehnologic Vasile Sav din Roman (44 km de Piatra Neamţ), pentru Sucursala Bistriţa; Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea, pentru Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea; Colegiul Tehnic Energetic Cluj Napoca sau Colegiul Tehnic Traian Vuia, Oradea, pentru Sucursala Hidrocentrale Cluj; Liceul Ferdinand I din Curtea de Argeş, care necesită acreditare, pentru Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş; Liceul Tehnologic „SEBEŞ” şi/sau Independenţa Sibiu, pentru Sucursala Hidrocentrale Sebeş; Liceul Domnul Tudor din Drobeta Turnu Severin, care necesită acreditare, pentru Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier; Colegiului Naţional IC Brătianu din Haţeg, care necesită acreditare pentru meseria de electromecanic, pentru Sucursala Hidrocentrale Haţeg.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic cu implicaţii în siguranţa naţională.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...