Apple nu ştie ce sa facă cu lichidităţile de aproape 100 miliarde dolari

Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat la sfârşitul săptămânii, adresându-se adunării generale a acţionarilor, că membrii Consiliul Director discută care ar putea fi destinaţia lichidităţilor de 97,6 miliarde de dolari acumulate de companie, transmite Bloomberg.
Economica.net - D, 26 feb. 2012, 15:02
Apple nu ştie ce sa facă cu lichidităţile de aproape 100 miliarde dolari

Cook a arătat că banii ar fi „mai mult decât este nevoie pentru a conduce o companie”, sugerând astfel că o parte din rezerve ar putea fi distribuite ca dividende sau angajate într-o răscumpărare de acţiuni.

Unii investitori cer ca Apple să folosească lichidităţile pentru distribuirea de dividende sau răscumpărarea de acţiuni.

„Consiliul de Administraţie şi echipa de conducere se gândesc foarte profund la asta”, a spus Cook.

Apple nu a mai plătit dividende din 1995, înainte de revenirea cofondatorului Steve Jobs în funcţia de director general.

Analiştii consideră că revenirea la distribuirea de dividende ar asigura creşterea pe termen lung a acţiunilor Apple, deoarece ar atrage o nouă categorie de investitori.

Acţionarii au aprobat modificarea procedurii de alegere a membrilor Consiliului Director, ca măsură neangajantă.

Apple îşi va desemna directorii prin majoritate simplă, şi nu după cel mai mare număr de voturi obţinute, compania cedând astfel presiunilor din partea acţionarilor în frunte cu fondul de pensii al funcţionarilor publici din statul California.

Investitorii au mai avizat cu un an în urmă o decizie similară, rămasă însă neimplementată de companie, care a arătat că modificarea ar putea conduce la pierderea unor directori în cazul în care prea puţini acţionari şi-ar exercita dreptul de vot.

Apple şi-a schimbat însă poziţia în acest an şi pare pregătită să adopte procedura votului majoritar.

Cook a condus la sfârşitul acestei săptămâni prima adunare anuală a acţionarilor după retragerea şi moartea lui Steve Jobs. Printre responsabilităţile lui Cook sub conducerea lui Jobs se număra relaţia cu investitorii, poziţie evitată de fostul CEO.

Actualii membrii ai Consiliului Director al Apple au fost aleşi cu majoritate, însă regulamentul companiei prevede că este suficientă pluralitatea, adică numirea candidatului care obţine cel mai mare număr de voturi.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...