Călătoriile pe întreaga rețea de transport public din Luxemburg vor deveni gratuite începând de luni

Marele Ducat de Luxemburg va deveni, începând cu data de 1 martie 2020, prima ţară din lume în care utilizarea întregii reţele de transport public va fi gratuită, transmite AFP, informează Agerpres.
Economica.net - vin, 28 feb. 2020, 14:52
Călătoriile pe întreaga rețea de transport public din Luxemburg vor deveni gratuite începând de luni

Chiar dacă alte oraşe au introdus o gratuitate parţială, în anumite ore şi pentru anumite mijloace de transport, aceasta va fi prima dată când o astfel de măsură vizează întreaga ţară, a subliniat Ministerul Mobilităţii din Luxemburg.

Gratuitatea, prezentată drept „o măsură socială importantă”, vizează 40% din gospodăriile din Luxemburg care utilizează transportul în comun şi reprezintă o economie de aproximativ 100 de euro pentru fiecare gospodărie pe an.

Măsura se înscrie, de asemenea, în planul de mobilitate destinat reducerii ambuteiajelor, în condiţiile în care automobilul este rege în Marele Ducat de Luxemburg. Acesta este mijlocul de transport cel mai utilizat, cu o rată de 47% pentru deplasările în scop profesional şi 71% pentru deplasările de petrecere a timpului liber, potrivit unui sondaj efectuat în 2018 de TNS Ilres.

Comparativ, în Paris aproximativ 68,6% dintre salariaţi utilizează mijloacele de transport în comun, potrivit Institutului Naţional de Statistică (Insee).

Cu toate acestea, Luxemburgul, un stat cu o populaţie de aproximativ 610.000 de locuitori, este renumit pentru ambuteiajele sale din centrul capitalei, unde construcţia unei linii de tramvai a început în urmă cu mai mulţi ani. Primul tronson al acestei linii este operaţional de la sfârşitul lui 2017 însă lucrările vor mai dura câţiva ani pentru a face legătura între sudul capitalei şi zona de nord unde este aeroportul.

De asemenea, autobuzul este utilizat în Luxemburg doar pentru 32% din călătoriile spre locul de muncă, urmat de tren (19%).

„Cred că voi folosi mai des transportul în comun”, spune Xavier Desurmont (42 de ani) care, pentru a se deplasa la muncă, foloseşte ocazional trenul care îl duce în mai puţin de un sfert de oră la gara centrală din Luxemburg. Desurmont s-a declarat totuşi îngrijorat cu privire la impactul gratuităţii asupra traficului automobilelor în oraş. „Vor fi mai puţine biciclete şi mai puţini pietoni pentru că evitarea plăţii biletului era pentru mulţi un motiv pentru a face sport”, a apreciat Xavier Desurmont.

Potrivit autorităţilor, sumele generate de vânzarea de bilete pentru mijloacele de transport în comun, care în Luxemburg aveau un preţ unic de doi euro călătoria, se ridică la 41 milioane euro pe an. Suma nu reprezintă decât 8% din cele 500 milioane de euro pe an la cât se ridică costurile anuale cu transportul în comun.

Luxemburgul îşi va reorganiza de asemenea reţeaua de autobuze regionale până în 2021 în ideea de a o face cea mai densă din Europa, a declarat ministrul Mobilităţii, François Bausch. „Investiţiile sistematice şi continue sunt o condiţie sine qua non pentru a promova atractivitatea transportului public”, susţine oficialul luxemburghez.

Excepţia o constituie călătoriile cu trenul la clasa întâi precum şi anumite servicii de autobuz la cerere organizate în serviciul de noapte de către municipalităţi, care vor fi plătite în continuare.

Cei aproximativ 300 de însoţitori de tren ai operatorului feroviar CFL vor veghea de acum înainte asupra securităţii şi informării pasagerilor şi vor continua să verifice biletele la clasa 1. Câteva zeci de persoane vor fi afectate de eliminarea ghişeelor unde se vindeau bilete dar vor fi redistribuite pe alte posturi în interiorul companiei, a precizat CFL.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până la 1,62%
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe roşu şedinţa de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 de milioane de lei (21,71 de......
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ...
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...