Atos, cu operaţiuni şi în România, a avut venituri globale de peste 11 miliarde de euro în 2019

Atos, lider global în transformare digitală, a obţinut anul trecut un venit total de 11,58 miliarde de euro, în creștere organică cu 1,4%. Profitul net operațional a fost de 1,19 miliarde de euro, reprezentând 10,3% din venituri, față de 9,8% în anul precedent.
Lidia Neagu - mar, 03 mart. 2020, 09:49
Atos, cu operaţiuni şi în România, a avut venituri globale de peste 11 miliarde de euro în 2019

Divizia Atos care a contribuit cel mai mult la veniturile companiei din 2019 este Infrastructure & Data Management, care a adus un buget de 6,321 miliarde de euro, urmată de Business & Platform Solutions, cu 4,216 miliarde de euro și Big Data & Cybersecurity, cu 1,05 miliarde de euro, divizie ce a înregistrat și cea mai mare creștere, de peste 18,3%. Într-un an cu mai puține contracte noi, dinamismul comercial al Grupului Atos a fost deosebit de ridicat în 2019, comenzile ajungând la 12,2 miliarde de euro.

„Am încheiat un 2019 puternic, caracterizat de o accelerare a performanței noastre în Cloud și în Big Data & Cybersecurity. Totodată, ne-am îmbunătățit rentabilitatea operațională și am livrat un flux de numerar ce depășește 600 de milioane de euro. Pe de altă parte, 2020 va fi un an de transformare interesantă, în care mizăm pe îmbunătățiri considerabile ale obiectivelor financiare și de business. În acest sens, strategia de bază a Grupului Atos mizează pe dezvoltarea și atragerea celui mai înalt nivel de expertiză din fiecare industrie, redimensionând portofoliul de oferte pentru a ajunge mai aproape de nevoile și preferințele clienților”, a declarat Elie Girard, CEO Atos.

Industriile cele mai performante în intervalul menționat au fost producție, retail și transport cu 4,139 miliarde de euro în total, urmate de sectorul public și sănătate cu 3,411 miliarde de euro, servicii financiare cu 2,169 miliarde euro și telecomunicații, media și utilități cu 1,869 miliarde de euro. La finalul anului 2019, numărul angajaților Atos la nivel global era de 108.317.

În același interval temporar, Atos atinge la finele lui 2019 o marjă operațională de 1,19 miliarde de euro, reprezentând 10,3% din venituri. Venitul net operațional a ajuns la 414 milioane de euro, în timp ce fluxul de numerar disponibil a atins 605 milioane de euro în 2019, cu excepția a 37 de milioane de euro din articolele unice aferente Obligațiunilor Schimbabile Opționale (OEB).

Atos este lider global în transformare digitală cu circa 110.000 de angajați în 73 de țări și venituri anuale de peste 11 miliarde de euro. Atos este prezentă în România prin birourile sale din Bucureşti, Braşov şi Timişoara.

Numărul 1 în Europa în servicii de Cloud, Cybersecurity și High-Performance Computing, grupul Atos oferă soluții end-to-end de Orchestrated Hybrid Cloud, Big Data, Business Applications și Digital Workplace. Grupul este Partenerul Global pentru Tehnologia Informației al Jocurilor Olimpice & Parlimpice și operează sub brandurile Atos, Atos Syntel și Unify. Atos este o Societate Europeană (SE), listată la Bursa din Paris cu indicele CAC 40.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...