Compania CFR Călători și-a crecut parcul de vagoane cu 3,6% în luna februarie

CFR Călători are începând cu sfârșitul lunii februarie 2020 un parc activ de vagoane mai mare cu 3,6%. Această creștere lunară reprezintă un procent comparabil cu media europeană anuală în ceea ce privește variația de parc. Numărul de vagoane puse în circulație de CFR Călători a ajuns la 881, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către ECONOMICA.net.
Economica.net - mie, 04 mart. 2020, 15:07
Compania CFR Călători și-a crecut parcul de vagoane cu 3,6% în luna februarie

Au fost reparate și modernizate 59 de vagoane (54 reparate, 5 modernizate). De asemenea, compania a retras 28 de vagoane pentru a fi introduse în reparații.

Vagoanele reparate și cele modernizate sunt deja introduse în trenurile InterRegio care circulă în toată țara. În luna ianuarie parcul activ al companiei era de 850 de vagoane.

„În prima zi de mandat am stabilit că obiectiv creșterea parcului activ de vagoane de la 850 la cel puțîn 1000 (Obiectivul 1000+). După o lună de activitate la CFR Călători, am crescut parcul activ cu 31 de vagoane. Continuăm!”, a spus Dan M. Costescu, director general CFR Călători.

Numărul de locomotive și automotoare reparate și puse în circulație în luna februarie a crescut de asemenea cu 8 unități.

Pe lângă suplimentarea zilnică a locurilor din trenuri, compania va crește în continuare și parcul activ de vagoane. În mod transparent, pe situl companiei, va fi afișat, lunar, graficul cu numărul de vagoane CFR Călători aflate în circulăție.

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la liberă circulăţie a persoanelor în interiorul şi în afară ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...