RAR – Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic, în 2019, aveau probleme tehnice majore

Aproape jumătate (45,72%) dintre vehiculele pe care inspectorii Registrului Auto Român (RAR) le-au verificat în trafic pe parcursul anului 2019 aveau deficienţe tehnice majore, fiind declarate neconforme, arată datele centralizate de către instituţie.
Economica.net - mar, 10 mart. 2020, 08:22
RAR - Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic, în 2019, aveau probleme tehnice majore

Potrivit sursei citate, anul trecut, au fost verificate în trafic 69.130 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar ca urmare a problemelor descoperite au fost aplicate 22.447 de sancţiuni, au fost retrase 17.938 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 413 vehicule şi 113 ITP-uri au fost anulate.

La nivel general, din totalul maşinilor inspectate, 31.607 de unităţi (45,72%) aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (12%), şasiu, cadru şi elemente ataşate şasiului (10%).

De asemenea, neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 4% dintre vehiculele verificate, iar în 1,57% dintre cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.

În acelaşi timp, în urma măsurătorilor efectuate de către inspectorii RAR s-a stabilit depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.579 autovehicule. În plus, au fost depistate în trafic 3.616 de vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete.

Oficialii RAR precizează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) relevă că, la 31 decembrie 2019, parcul auto naţional ajunsese la aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule, din care peste 6,9 milioane autoturisme, în creştere cu 7%, comparativ cu datele din anul anterior, când au fost înregistrate 6,45 milioane de exemplare.

Totodată, aproximativ 1,46 de milioane de autovehicule erau înmatriculate în Bucureşti, în creştere cu aproape 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme.

Conform Direcţiei de Înmatriculări, aproximativ 4,36 de milioane de unităţi erau mai vechi de 16 ani, respectiv 20 de ani, 2,52 de milioane de autovehicule aveau o vechime de 11-15 ani, iar 994.398 de exemplare erau mai vechi de 6-10 ani.

În ceea ce priveşte autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 392.430 de unităţi, din care 289.520 de autoturisme.

Potrivit DRPCIV, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.

 

Te-ar mai putea interesa și
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter în viitorii specialiști
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter ...
Peste 400 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Universității Tehnice Cluj au candidat în această vară pentru unul dintre cele mai ample programe de internship......
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, ...
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...